Etichetați rezultatele pentru "melania cincea"

Relatarea unei jurnaliste: Cumpănașu, protejat de Ministerul Justiției. Instituția ascunde informații care-l vizează pe prezidențiabil

Jurnalista Melania Cincea a prezentat luni o situație care naște suspiciuni în legătură cu prezidențiabilul Alexandru Cumpănașu.  Concret, Melania Cincea a

Impostura crasă a prezidențiabilului cocoțat pe oroarea de la Caracal. Cumpănașu, spulberat de două jurnaliste: Sper că vom afla la un moment dat cine şi mai ales cu ce scop l-a introdus, în urmă cu ani de zile, în acest tablou!

Jurnalista Melania Cincea se revoltă împotriva imposturii de care dă dovadă candidatul la prezidențiale care s-a cocoțat pe tragedia de la Caracal.  Astfel,

O jurnalistă a răbufnit împotriva sistemului care protejează personaje sinistre precum Chițoiu: "Pentru potentații zilei e posibil ca sentinţele judecătoreşti să nu fie puse în aplicare"

Fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a fost externat joi direct din secția pentru Terapie Intensivă. Daniel Chiţoiu a ieşit prin spatele clădirii,

Carmen Dumitrescu întoarce pe toate fațetele ultima prestație a infractorului: "Dragnea se comportă fix la nivelul unui copil în clasa a cincea"

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut vineri un discurs la Craiova care, pentru oricine are pretenții intelectuale și coloană vertebrală, a reprezentat moartea

UPDATE. „Pacientul 17” ar putea declanșa în România situația din Italia. A intrat în contact cu sute de persoane și a fost testat pentru coronavirus abia în a cincea zi de spitalizare, nefiind izolat de alți pacienți

Cazul „pacientului 17” internat inițial la Spitalul MAI Dimitrie Gerota, un ofițer în rezervă al MAI în vârstă de 60 de ani, despre care scriam

PSD, un coș cu mere putrede. Comisarul european de rezervă propus de Dăncilă a plagiat

Toate personajele pe care Viorica Dăncilă le-ar dori în funcția de comisar european, au probleme grave de integritate. După respingerea Rovanei Plumb, Dăncilă a venit

Avertismentul unei jurnaliste: Scoaterea din scenă, abia acum, a lui Carmen Dan e doar o mișcare de PR politic!

Jurnalista Melania Cincea analizează pe publicația putereaacincea.ro demisia lui Carmen Dan de la conducerea Ministerului de Interne. Astfel, fondatoarea publicației

VIDEO Când justiția este impotentă sau controlată politic, cetățenii își fac singuri dreptate: Gelu Voican Voiculescu s-a ales cu capul spart, iar Petre Roman a fost confruntat, și el, de mai mulți protestatari

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Troiţa din Piaţa Universităţii, dedicată victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989, pentru a lua parte la

Șapte femei din România, premiate de Ambasada SUA pentru curaj. Carmen Dumitrescu a scris întotdeauna "Liber în Teleorman", indiferent de presiunile masive pe care oamenii lui Dragnea le-au pus asupra ei

Ambasada Statelor Unite ale Americii din România a premiat marți, în data de 28 mai, cele mai curajoase românce din punct de vedere social.  Una din