Etichetați rezultatele pentru "ministrul justitie"

În ciuda măsurilor luate de Vela de Paște, ministrul Sănătății îndeamnă la rațiune: "Putem avea un număr de cazuri grave, severe, care pot forța Terapia Intensivă!"

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat marți acordul semnat între MAI şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va

SURSE Un nou eșec diplomatic pentru România? Ministrul francez de Externe și-ar fi anulat întrevederea cu Meleșcanu

Eșecurile diplomatice se țin lanț pentru România. Putem vorbi în continuare de efectul Dăncilă și în cazul următor? Amintim că mascota lui Dragnea de la

Ministrul austriac de Justiție îi dă peste bot lui Toader: "Voi vota pentru Kovesi să devină Procuror European"

Ministrul austriac de Justiție Josef Moser, prezent la reuniunea informală a JAI de la București, a declarat, vineri, răspunzând unor întrebări ale echipei ORF

Ciuvică, fiind nostalgic după epoca Dragnea, face spume. DNA, sesizată de ministrul Dezvoltării în cazul unor fraude majore prin PNDL

Ministrul interimar al Dezvoltării, Ion Ştefan, acuză nereguli în cadrul proiectelor PNDL de la Neamţ, dar şi din alte judeţe. PNDL este un program lansat de fostul

Ministrul Muncii pune pensionarii pe jar: Budăi NU e sigur dacă mai sunt bani pentru plata pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, la Târgu-Jiu, că nu poate răspunde cu da sau nu la întrebarea dacă sunt bani la buget pentru plata pensiilor „din

Avocatul Cristian Băcanu explică utilitatea referendumului pentru justiție în forma decisă de Administrația Prezidențială: "Va fi folosit ca unealtă juridică în fața CCR!"

Administrația Prezidențială a anunțat întrebările referendumului pentru justiție ce va avea loc în data de 26 mai odată cu alegerile

Probleme în Paradis. Dragnea, supărat pe Toader că nu a dat încă OUG care să-l scape de pușcărie: "Pe acest subiect nu mai discut cu el niciodată"

Lanțul de iubire dintre Liviu Dragnea și Tudorel Slugărel Toader devine fragil din cauza faptului că ministrul Justiției întârzie să dea ordonanțele care l-ar

Cuc, coșmaruri cu DNA. Cum s-a autosabotat ministrul demis al Transporturilor

Ministrul Răzvan Cuc a recunoscut că s-a întâlnit cu fosta șefă a TAROM înainte de moțiunea de cenzură, dar susține că nu i-a cerut acesteia

BNR îl atenționează pe Teodorovici: "Este regretabil că ministrul de Finanțe pune în discuție statutul rezervei de aur a țării"

Banca Națională a României (BNR) îi răspunde ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, prin intermediul unei decalarții susținute de purtătorul de

Plângeri în cascadă de la Gabriela Firea: ministrul Mediului va fi chemat la Parchet

Calitatea aerului din București este, în acest moment, o problemă recunoscută la nivelul administrației publice centrale. Doar Gabriela Firea refuză să accepte faptul