Etichetați rezultatele pentru "petru bogatu"

ACUZAȚIILE unui politolog cunoscut: Tăriceanu este noul Petru Groza al Kremlinului! Regimul Dragnea îi copiază pe Putin și Erdogan!

Scriitorul și politologul Stelian Tănase susține, pe blog, că șeful Senatului – l-am numit pe Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE (aflat în colimatorul DNA

Profil de bestie a Securității: generalul Marian Ureche, torționarul lui Ioan Petru Culianu, îndopat cu o pensie specială astronomică! Cum a ajuns Ureche șeful poliției politice a PSD

Cu prilejul împlinirii a nu mai puțin de 70 de ani de la nașterea lui Ioan Petru Culianu – reputat istoric al religiilor, scriitor, eseist și profesor emerit,

CAPCANA lui Putin: Rusia vrea să arunce Basarabia în ANARHIE. De ce se gudură Dodon pe lângă blocul pro-european ACUM

Jurnalistul, scriitorul și unionistul basarabean Petru Bogatu explică, într-un editorial publicat de Deschide.md, de ce o eventuală alianță a PSRM (socialiștii

VIDEO Unul dintre cele mai performante licee din țară luptă la 150 de ani de la înființare pentru câștigarea Concursului Național Euroscola

Unul dintre cele mai performante licee din țară, Colegiul  Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, va participa În cadrul ediției a XII-a

Olguța Vasilescu îl face albie de porci pe informaticianul care a descoperit dezinfectanții otrăvitori de la Craiova: „Un reclamagiu de profesie rămâne impotent dacă nu stă dracului o oră în casă cât durează dezinfecția”

Fosta peremistă Lia Olguța Vasilescu, în prezent deputatul PSD de Dolj, îl linșează într-o postare pe pagina personală de Facebook pe Petru Becheru,

Interviu EVENIMENT Ultimul partizan anticomunist în viață relatează istoria SÂNGEROASĂ a luptelor cu Securitatea din Munții Banatului EXCLUSIV

Podul.ro vă prezintă, în exclusivitate absolută, un veritabil interviu eveniment pe care ultimul partizan anticomunist în viață, Nicolae Ciurică, l-a oferit

EXCLUSIV. Cum au vrut China și mafia locală să dezinfecteze Craiova cu substanțe toxice periculoase

Informaticianul Petru Becheru, cel din cauza căruia Lia Olguța Vasilescu a fost în cercetată de DNA, într-un dosar întors în mod aproape

Dublu-condamnat penal, candidat la Cluj din partea Pro România: ”Oamenii îl iubesc și pe el îl vor”

Organizația PRO România Cluj a anunțat, luni, că are candidați la primăriile din mai multe comune clujene, printre care Călățele, în persoana lui Petru

Deputat PSD, trimis în judecată de procurorii DNA împreună cu trei foști șefi din Ministerul Educației

Procurorii DNA din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a deputatului PSD de Neamț Viorel Stan și a trei foști șefi din Ministerul

Cine nu votează pe 26 mai face un gest de înaltă trădare

Aproape 30 de ani au trecut de când strigătul ”Vom muri și vom fi liberi” și moartea celor ce și-au pus credința și patria mai presus de propria lor