Etichetați rezultatele pentru "procurori cercetati"

TĂVĂLUGUL Lazăr. Se cere CNSAS verficarea lui SLUGĂREL Toader. Din 161 de procurori vizați de Legea Lustrației, 60 ocupau funcții de conducere în 2012

După ce zilele acestea CNSAS a anunțat că va reverifica dosarul procurorului general Augustin Lazăr (în condițiile în care acesta abia ce fusese verificat,

30 de ani de la Revoluție, iar Iliescu NU e la închisoare. Ramona Ursu: "30 de ani în care unii procurori au primit funcții călduțe, salarii babane, pensii speciale"

Inculpatul pentru crime împotriva umanității, fostul președinte al României Ion Iliescu, a scris pe blogul său, la 30 de ani de la Revoluție, că "este momentul

Secția pentru procurori a CSM a dispus un control al Inspecției Judiciare la Secția specială

După ce Curtea Supremă a dispus oprirea controlului judiciar în privința Laurei Codruța Kovesi, Secția Specială a primit o lovitură și mai mare.  Concret,

Marius Carașol, trimis în judecată de procurori după ce a fost acuzat că și-a falsificat diploma de studii pentru a obține funcția de director al Transelectrica

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte l-au trimis în judecată pe Marius Carașol, aflat în arest preventiv, acuzat de fals și

Prigoana procurorilor. Cine sunt cei cinci magistrați cercetați de Inspecția Judiciară în cazul Caracal

„Am aflat “oficial” din comunicatul de presă al Inspecției Judiciare de începerea cercetării disciplinare față de mine și colegii mei. Sper ca

VIDEO Dezmorțirea DNA: președintele PSD Arad, săltat de procurori. Ciolacu, iritat "că există DNA la PSD Arad"

UPDATE Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA chiar din sediul partidului și dus la audieri la Timişoara, conform

Ramona Ursu îi desființează pe Meleșcanu și Carmen Dan și apelează la procurori să soluționeze dosarul votului din Diaspora

Jurnalista Ramona Ursu reacționează virulent privitor la sfidarea cu care minsitrul de Interne, Carmen Dan, și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, tratează

Felix Bănilă, omul pus de Gargamel în fruntea DIICOT, îi dă peste bot lui Toader. Instituția își suspendă activitatea pentru 2 săptămâni ca reacție la OUG anti-justiție

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a decis ca începând de marți să își suspende activitatea

NEWS ALERT! Carmen Dan, citată de procurori în Dosarul „10 august”. Procurorul militar Pîrlog, care s-a sesizat din oficiu, a refuzat să se prezinte la DIICOT

Fostul ministru PSD al Afacerilor Interne, controversata Carmen Dan, ar fi fost citată de DIICOT în Dosarul 10 august. Dan urmează să fie audiată vinerea aceasta,

Inspecția judiciară îl HĂITUIEȘTE pe procurorul militar care anchetează JANDARMII pentru violențele din 10 august

Inspecția Judiciară (IJ), condusă de Lucian Netejoru – beneficiarul unui ordonanțe de urgență, date de guvernul Dăncilă, pentru a-și păstra postul din fruntea IJ