Etichetați rezultatele pentru "rege"

Theodor Paleologu invocă un efect pervers al moțiunii: "Suntem în situaţia absolut ridicolă ca Ponta să fie făcătorul de rege - the king maker"

Candidatul PMP la prezidenţiale, Theodor Paleologu, a vorbit vineri la Bistrița în cadrul unei conferințe de presă despre un efect pervers al moțiunii de cenzură

România codului roșu moral. O așteptare de 30 de ani

De 30 de ani aștept să apară acei oameni politici care să acționeze concret în sensul schimbării de care avem nevoie. A fost unul singur, Seniorul Coposu. Pe vremea

Regina Ana, ultima reverență

Prin anii 1942-43, în timpul războiului, Regele Mihai primea la palat jurnale de actualități. Într-o seară a văzut un reportaj despre descoperirea

APELUL Mișcării pentru Regat și Coroană: Opriți DESFIGURAREA orașului regal Sinaia!

Mișcarea pentru Regat și Coroană solicită, prin vocea jurnalistei și scriitoarei Marilena Rotaru, președinta forului amintit, stoparea de urgență a controversatului

ABDICAREA – povestită de Regele Mihai. DETONAREA minciunilor comuniste, într-un interviu recent scos de la sertar

Podul.ro vă prezintă o serie de pasaje sugestive și puțin spus emoționante preluate din amplul interviu acordat istoricului și scriitorului Stelian Tănase de Alteța Sa

Moartea lui Decebal – a treia teorie, și ultima

Până în prezent au fost lansate două teorii asupra morții regelui dac Decebal, prima fiind cea de pe Columna lui Traian din Roma, în care conducătorul dacilor se sinucide, nedorind să cadă în mâna romanilor...

MINCIUNILE Ambasadei Rusiei, dinamitate de un liberal: Sovieticii au însemnat muncă în lagăre, frig, foamete și morți - foarte mulți morți

Ambasada Rusiei a comis-o recent, în plin An Centenar, împroșcând un nou episod odios de dezinformare. Concret, printr-o postare făcută pe Facebook,

Demonizarea monarhiei în propaganda bolșevică

Ca şi în politică sau economie, stalinismul cultural s-a impus ineluctabil prin forţă, conexiunile intelectualilor cu ţările din Occidentul considerat de comunişti ca fiind decăzut şi putred

Cum se răzbună principesa Margareta pe monarhiștii care NU sunt de acord cu ea. Custodele Coroanei se războiește cu memoria jurnalistei Marilena Rotaru

Mișcarea pentru Regat și Coroană avertizează, într-un comunicat remis redacției, că principesa Margareta (Custodele Coroanei) a dezvoltat apucătura de a-și regla

Iohannis, Orban&Co

După două luni de logodnă, guvernul Orban are dificultăți serioase. Nu atît create de PSD, dispărut în ceață unde își linge rănile. Tensiunile în