Etichetați rezultatele pentru "revocare"

Birchall și Orban, victorie în instanță contra rusofilului Tinu: "Această saga penibilă s-a încheiat! Caracatița de la ANC a rămas fără două tentacule! Sper ca DNA să avanseze cu ancheta!"

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a precizat marți că fostul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, Andrei Tinu, nu a mai reușit să revină, din

Curtea care a trimis la colț masculul Alfa

Curtea Constituțională din Republica Moldova a confirmat ieri că s-a transformat, până la proba contrarie, într-o veritabilă excepție a sistemului

Avocata Laurei Codruța Kovesi susține tranșant: “Se impune o reformă a Curții Constituționale”

După ce statul român a fost condamnat la CEDO pentru încălcarea unor drepturi fundamentale ale fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a ridicat

Războiul dintre Guvern și CCR-ul pesesizat se infensifică. Orban și Turcan, mesaje care prevestesc o amplă reformă constituțională

Premierul Ludovic Orban a declarat marți privitor la decizia CEDO de a-i da dreptate Laurei Codruța Kovesi în cazul revocării ilegale de la șefia DNA că "arată clar

Binomul infracțional Toader-Dorneanu, distrus de Kovesi la CEDO. Pesedistul din fruntea CCR a fost în prima linie privind jocurile împotriva fostei șefe a DNA

Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul intentat statului roman la CEDO, pentru demiterea abuzivă din funcția de procuror-șef al DNA. Cu unanimitate de

Birchall dă de pământ cu mafia CCR după victoria lui Kovesi la CEDO: Dorneanu și încă 2 judecători să își dea demisia!

Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul intentat statului roman la CEDO în cazul demiterii abuzive din funcția de procuror-șef al DNA. În acest

Rusofilul Tinu apelează la Dorneanu pentru a rămâne cocoțat în fruntea ANC și semnează ilegal documente. Birchall: "Sesizez public organele competente, administrative și judiciare, să ia măsurile legale ce se impun!" EXCLUSIV

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a publicat miercuri pe Facebook un document care prezintă decizia premierului Ludovic Orban de a demite întreaga conducere a

Tertipuri de borfaș: rusofilul Tinu ține cu dinții de fotoliul de la ANC și depune plângere penală contra deciziei premierului de a-l revoca din funcție

Pesedistul ex-PRM-ist Andrei Tinu a anunțat luni seară că nu dă curs deciziei premierului Ludovic Orban prin care a fost revocat din funcția de director

O crimă din solidaritate...

Solidaritatea este, în sine, o manifestare nobilă a ființei umane. Ea vorbește în esență despre valorile individuale. Dar asumarea, din solidaritate, a unei crime

Firea, gest ordinar față de directoarea care a demascat jaful de la Gomoiu: a revocat-o chiar în ziua în care i-a murit mama. Vlad Voiculescu dezvăluie o măgărie incalificabilă

După ce a văzut documentele Corpului de Control și constatările experților privind situația supraevaluărilor halucinante și decontarea unor lucrări neefectuate la