Etichetați rezultatele pentru "rezultate europarlamentare"

Ramona Ursu sare în apărarea partidelor de opoziție: "Nu din vina PNL, USR sau PLUS suntem în situația de acum. Ci din vina noastră, atât!"

Jurnalista Ramona Ursu atrage atenția privind certurile dintre PNL, USR și PLUS transmițând că prioritar este acum să dăm jos PSD-ALDE de la putere, iar pentru asta

Mafia PSDragnea, în perfuzii. G4media: Klaus Iohannis a început pregătirile referendumului pentru justiție

Potrivit surselor G4media.ro Klaus Iohannis a început să pregătească strategia mult așteptatului referendum pentru Justiție. Acest referendum ar urma să aibă loc

După ce a delirat la Digi24, Tăriceanu a fost făcut cu ou și cu oțet de un protestatar. Președintele penal al Senatului s-a declarat siderat

A devenit deja tradiție ca președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, principalul acolit al lui Liviu Dragnea în atacurile asupra statului de drept din ultimii doi

Carmen Dumitrescu atrage atenția privind amenințarea, tipică unui pușcăriaș recidivist, lansată de Ghiță: "Știu din surse certe că asta e strategia lor de campanie electorală"

Infractorul scăpat în libertate, Sebastian Ghiță, care aspiră și la fotoliul de europarlamentar, a amenințat ca un derbedeu cetățenii care protestează

Doi cetățeni au făcut o PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Sebastian Ghiță după ce infractorul a amenințat cu bătaia protestatarii pașnici

Infractorul scăpat în libertate, Sebastian Ghiță, care aspiră și la fotoliul de europarlamentar, a amenințat ca un derbedeu cetățenii care protestează

Sebastian Ghiță dă strigarea pentru OAMENII MOSCOVEI. Propagandistul Dragoș Dumitriu și alianța PRM-PRU EXCLUSIV

Caz de Spitalul 9 în organul de ”presă” online al alianței PRM-PRU: mai vechiul nostru ”client” Dragoș Dumitriu – unul dintre cei mai toxici

Un ministru PSD, diplomație de baltă. A anunțat pe Facebook că România poate să dețină președinția Consiliului UE în locul Finlandei

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că România e pregătită să își prelungească mandatul de

EXCLUSIV Silviu Dehelean, avertisment după presiunile puse de PSD asupra lui Toader: "Vom avea un nume lipsit de scrupule la Ministerul Justiției, dacă Tudorel nu răspunde întocmai comenzilor lui Dragnea"

Miercuri, 6 martie, trebuia să aibă loc votul moțiunii simple împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, numai că social-democrații nu s-au prezentat în

Viorica Dăncilă are halucinații: "Scrisoarea lui Macron arată că programul de guvernare al PSD-ALDE e cel corect"

Viorica Dăncilă s-a arătat foarte suparată marți de reacția opoziției de luni privitoare la prestația ei din Parlamentul României când s-a discutat despre OUG

Doi oficiali europeni îi cer președintelui PE să fie desemnați să negocieze pentru Kovesi cu Consiliul UE

Președintele Comisiei de Libertăți Civile(LIBE), Claude Moraes, împreună cu președinta Comisiei de Control Bugetar(CONT), Ingeborg Grassle, îi cer președintelui