Etichetați rezultatele pentru "sinecuri"

Sfios, guvernul Orban se gândește să taie puțin și din fabuloasele venituri ale bugetarilor de lux PNL. Cine sunt aceștia și cât le intră lunar în cont din mai multe sinecuri

Potrivit unor surse politice, consultate de Adevărul, la nivelul guvernului Orban ar avea loc discuţii privind aplicarea diminuării salariilor la nivelul secretarilor de stat

"Pacea conservatoare" pentru sinecuri, faza pe cultură? Cazul talentatului domn Baconschi

O remarcă aruncată săptămâna trecută pe Facebook, legată de aprecierea unei postări a lui Andrei Caramitru, a pornit un război în toată regulă în

Investigație EXCLUSIVĂ. Epigonii Securităţii (III): Discriminare şi sinecuri bănoase la Academia de Poliţie

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a admis existenţa unor numeroase acte de discriminare identificate în cadrul Academiei de Poliţie

EXCLUSIV DOCUMENT Vela se pregătește să transforme inspectoratele Jandarmeriei în simple ”servicii județene”! Proiectul reorganizării MAI, Despescu și veșnicii generali

Podul.ro a intrat în exclusivitate în posesia organigramei proiectului elaborat de ministrul Marcel Vela cu scopul reorganizării și reformei Ministerului Afacerilor

Guvernul întârzie deliberat să scoată la lumină nivelul SINECURILOR la companiile de stat. Cum a procedat cu Directiva Europeană 828/2017

Este de notorietate că cele mai vânate sinecuri sunt cele de la conducerile mariilor companii de stat, atribuite de partidele aflate la putere acoliților lor. Este la fel

România fără scriitori

Într-un interviu la RFI Ana Blandiana spune: ”– Îmi pare extrem de rău și mi-e rușine chiar că nu există și un protest al scriitorilor, cum ar fi

După doamna Firea, rămâne de o colivă, iar PNL și USR se bat pe ea. Nimic pentru bucureșteni!

Negocierile ultrasecrete dintre domnii Orban și Barna, peste capul bucureștenilor, nu au nici o legătură cu interesul Capitalei României. Se negociază funcții, nu

USR, lovitură nimicitoare pentru gropara învățământului, ”Abramburica” Andronescu, și generalul ”Izmană”: le închide robinetul cu bani publici!

La propunerea USR-iștilor Claudiu Năsui și Cristina Prună, Guvernul Orban a acceptat o serie de amendamente ale Uniunii la buget, amendamente care, în realitate,

Cea mai infamă campanie: democrația, ucisă de blatul Iohannis-Dăncilă-Barna

În anul de grație 2019, un grup de politruci vrea să-i lipsească pe români de șansa reală de a-și alege un președinte. Un oligopol toxic, format din vechiul USL

Șobolăneala slugilor: Antena 3 își bate joc de unsurosul Cumpănașu, care acționează la ordinul pe unitate. TOMBERONUL lui Felix

  După ce puțin spus penibilul june PSD-ist Liviu Pleșoianu nu a izbutit să strângă semnăturile necesare aventurii sale controceniste, acuzând televiziunile