Etichetați rezultatele pentru "sovietica"

Agresiva restaurație a Rusiei: Dodon și socialiștii au revenit la practica sovietică de glorificare a ”eroilor NKVD”, ridicând în slăvi una dintre cele mai genocidare structuri ale secolului al XX-lea

Deputatul neafiliat Octavian Țîcu (istoric) avertizează că din cauza apatiei Blocului ACUM și a complicității Partidului Democrat, PSRM a revenit la practica

PORCI CRIMINALI: prorusul Dodon și socialiștii sparg mii de euro pe medalii sovietice, în timp ce COVID-19 face ravagii în Basarabia! Medicii se plâng că nu au echipamente, Dodon își face campanie electorală sovietică de 9 mai!

Potrivit Jurnal.md, din bugetul de stat urmează să se scoată peste 157.000 de lei  pentru confecționarea medaliei comemorative „75 de ani de la victoria în

Un nou delir COMUNISTOID al Oanei Bogdan, ”roata motrice” a PLUS. De la arhitecții Uniunii Sovietice la ”creșterea stării de bine a oamenilor”

  • ACP
  • Jun 10, 2019
  • 3818

Nu e multă vreme trecută de când Oana Bogdan, apropiată a lui Cioloș, fostă secretar de stat în Ministerul Culturii din guvernul condus de el, în momentul

Dosarul Revoluției: Iliescu a cerut URSS să INVADEZE România. De ce NU e pus sub acuzare pentru TRĂDARE

Fostul nomenklaturist Ion Iliescu (judecat pentru crime împotriva umanității) a scăpat de o acuzaţie de trădare, în dosarul Revoluţiei. Potrivit Digi 24,

CRIMELE și MINCIUNILE Kremlinului. Cât de posibil este un nou CERNOBÎL? Cum își ”securizează” Rusia tehnica nucleară

  • ACP
  • Jul 18, 2019
  • 1081

Unul dintre cele mai văzute și comentate filme ale momentului, seria Cernobîl, ne-a reamintit situația îngrozitoare în care a fost pusă jumătate din Europa

Atrocitățile comise de Armata Roșie. Un expert în relații internaționale demontează minciunile Ambasadei Federației Ruse: Este absolut scandalos!

Ambasada Rusiei a comis-o recent, în plin An Centenar, împroșcând cu un nou episod odios de dezinformare. Concret, printr-o postare făcută pe Facebook,

Fost actoraș de telenovele, Zelenski insultă România pe limba Moscovei. Președintele Ucrainei, un fel de Mircea Badea care a trudit ani de zile pe plantația unui oligarh pro-rus

Președintele Ucrainei – l-am numit pe controversatul Volodomir Zelenski, fost actor de telenovele – a recurs fără menajamente la cea mai toxică și mincinoasă

Culmea NESIMȚIRII: Rusia susține că URSS a fost „forțată” să anexeze Basarabia și nordul Bucovinei!

Ministerul rus de Externe susține că semnarea Pactului Molotov–Ribbentrop, prin care Moscova a anexat o serie de regiuni, inclusiv Basarabia și nordul Bucovinei, a fost o

Noile fețe ale COMUNISMULUI și apocalipsele STÂNGII mondiale: marota încălzirii globale, eșecul ecosocialismului și mizele ascunse

  • ACP
  • Mar 20, 2019
  • 1363

Una din cele mai mari provocări ale momentului este scoaterea unor teme capitale pentru contemporaneitate din captivitatea stângii. Cel mai cunoscut exemplu e ecologia. E

Dan Alexe îl NIMICEȘTE pe Ion Cristoiu: Oare riscă INTERNAREA într-un spital PSIHIATRIC?!

Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe face bășcălie, pe Facebook, de noile baliverne revărsate de Ion Cristoiu, care a găsit de cuviință să debiteze, recent, că Manifestul