Etichetați rezultatele pentru "valea piersicilor"

Două țări musulmane importante au început să aibă iar relații cu Israelul, în ciuda previziunilor care dădeau ca sigură izolarea israelienilor din cauza planului de pace al lui Trump

  • ACP
  • Jun 11, 2020
  • 1162

Ultimul plan de pace între Israel și Autoritatea Palestiniană, anunțat de Donald Trump în ianuarie anul acesta, părea că va fi foarte rău primit de țările

Traseismul senatorului Savin, de neoprit! De la PSD a ajuns în PNL, iar acum intră în PSD II

Niciun pic de rușine din partea senatorului Emanoil Savin! După nici câteva zile de la anunțul că schimbă partidul mutându-se la PNL, senatorul de Prahova a

Siegfried Mureșan, ales raportor al PE privind finanțarea Pactului Ecologic European

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE responsabil pentru bugete, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului

Șefia PG, DNA și DIICOT. Care este cea mai controversată propunere

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat marți care sunt propunerile pe care le va înainta CSM pentru funcțiile de conducere din marile parchete, Parchetul

VIDEO. Incredibilele pretenții ale lui Caramitru cel bătrân și lacom: vrea drepturi de autor pentru compoziții semnate de Beethoven, Puccini, Brahms, Mozart sau Pink Martini

Actorul şi regizorul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, l-a acționat în judecată pe actorul Mihai Călin pentru

VIDEO. Echipa Netflix, agresată și sechestrată de mafia lemnului din România. Hoții de lemne colaborează cu angajați ai Romsilva

 O echipă de jurnaliști și cameramani americani s-a deplasat recent în România pentru a documenta defrișările ilegale masive din Parcul Naţional Domogled

VIDEO Prezidențialele în fieful lui Bădălău. Persoane transportate cu microbuzul pentru a vota

UPDATE  Publicația Universul.net prezintă o filmare conform căreia în comuna Valea Dragului, din județul Giurgiu, fieful pesedistului Niculae Bădălău,

Următorul stadiu al deparazitării. Pe lista priorităților Guvernului Orban, retragerea diplomaților abia numiți de PSD

Liberalii continuă campania de eliminare din administrația publică a personajelor numite politic de PSD și care formează clientela parazitară. După ce eternul Ion

Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor: Indiscutabil, Securitatea a organizat torturile Experimentului Pitești. Apoi, a aruncat totul în cârca legionarilor. Mărturii din Casimca Jilavei EXCLUSIV INTERVIU

Podul.ro vă prezintă, în exclusivitate absolută, un amplu interviu cu scriitorul, profesorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor, supraviețuitor din Casimca

Vlad Țurcanu intră oficial în campania electorală pentru Primăria Chișinăului

Liderul Partidului Popular Românesc, Vlad Țurcanu, a intrat în campania electorală. Acesta a declarat că dacă va ajunge în fruntea primăriei capitalei