Ponta, Ciolacu și Tăriceanu vor să detoneze sistemul medical și să saboteze combaterea epidemiei COVID-19. Anunțul criminal făcut de liderii mafiei PSD


Ponta, Ciolacu și Tăriceanu vor să detoneze sistemul medical și să saboteze combaterea epidemiei COVID-19. Anunțul criminal făcut de liderii mafiei PSD

Preşedintele Klaus Iohannis declara luni, 6 aprilie, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună. Astăzi, 13 aprilie, președintele este așteptat să emită decretul prin care se prelungește starea de urgență, în condiţiile în care se aşteaptă ca vârful epidemiei de coronavirus să fie atins după 20 aprilie, până în jur de 1 mai.

Cu toate acestea, președintele PSD, Marcel Ciolacu, șeful Pro România, Victor Ponta, respectiv liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au anunțat că iau în calcul să voteze împotriva prelungirii stării de urgență, demers care ar detona sistemul medical și ar zădărnici combaterea bolilor, mai precis ar periclita estomparea epidemiei COVID-19, cu atât mai mult în contextul în care urmează Sărbătorile Pascale și se presupune existența unui risc ca măsurile de distanțare socială și prevenire a răspândirii virusului să fie mai puțin respectate de către unii cetățeni.

Ciolacu: "Care este perspectiva?! Asta așteaptă oamenii și mediul de afaceri de la președintele Iohannis și de la Guvern!

⚠️Ei și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități. Dar ce a facut statul pentru ei în prima lună a stării de urgență?! Avem peste 1,2 milioane de români care și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic, zeci de mii de firme închise și miliarde de euro pierdute.

În aceste condiții, prelungirea stării de urgență #fără o minimă garanție că vor fi luate măsurile corecte și necesare pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o inconștiență totală.

Îi solicit președintelui Iohannis și Guvernului PNL ca prelungirea stării de urgență să fie însoțită obligatoriu de următoarele lucruri:

✅ #Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;

✅ Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și reluarea activităților economice ;

✅ Măsurile economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri, pentru protejarea #puterii de cumpărare a românilor, #păstrarea locurilor de muncă

și #limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!);

✅ Proiectele majore de #investiții pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgență pentru a reporni economia;

✅ Măsurile care vor fi luate pe perioada stării de urgență în #agricultură pentru limitarea efectelor secetei și asigurarea necesarului de hrană pentru populație.

#PSD înțelege pe deplin nevoia de a nu pune sub nicio formă în pericol sănătatea oamenilor! În același timp însă, cred că toți românii așteaptă o perspectivă clară de la președintele Iohannis și de la Guvern.

Nu vom fi de acord să avem încă o lună #pierdută pentru cetățeni și pentru economie!".

Ponta: "Saptamana viitoare trebuie sa ma pronunt , ca deputat in Parlamentul Romaniei, asupra decretului Presedintelui Romaniei privind prelungirea cu inca o luna a starii de urgenta : PENTRU/ CONTRA / ABTINERE !

Am ajuns la o maturitate si experienta politica in care eu nu accept sa fiu un simplu vot / vreau sa exprim ceea ce gandesc si simt multi oameni / si sa votez ceea ce cred ca este bine - nu ce “trebuie” si nici ce “s-a decis”

Va rog sa imi spuneti opinia si argumentele dvs : pentru/ contra sau abtinere ; si maine la ora 18, aici pe contul meu, o sa va prezint decizia mea !

Pana atunci insa e bine sa stiti ca ma asteptam , atunci cand cineva imi cere votul pentru o decizie atat de grava, sa aflu urmatoarele :

1. Ce anume a facut Guvernul Romaniei util in ultima luna beneficiind de starea de urgenta - ( sa aflu numarul de imbolnaviti si de decedati si sa urmaresc conferinte penibile de declaratii fara sens putem si fara ) / ce isi propune sa faca si nu poate daca nu ne aflam in starea de Urgenta

2. Care este Planul de Relansare Economica a Romaniei? Cand putem sa mergem la munca? Cu ce bani o sa traim toti in Romania daca suntem blocati toti in casa?

3. De ce, in timp ce noi suntem blocati in case si mii de romani sunt amendati pentru incalcarea restrictiilor , Guvernul Romaniei a organizat in secret deplasare prin Romania si ulterior in alte tari din UE a zeci de mii de romani trimisi la munca fara nicio masura de protectie sanitara si sociala

4. Cand se asigura in mod complet pentru Sistemul Medical capacitatea de testare zilnica si echipamentele de protectie pentru personal? De ce nu s-au asigurat deja de la momentul declararii Starii de Urgenta?

5. Ce se intampla cu anul scolar? Cu profesorii si copiii nostri? Cand si in ce fel isi pot relua activitatea de invatare?

6. De ce s-a permis si incurajat de catre Guvern in timpul Starii de Urgenta exploatarea ilegala a padurilor din Romania si exportul de grane si produse alimentare de baza ?

7. Ce se intampla din punct de vedere medical, economic si social cu sutele de mii de romani reveniti in tara in timpul Starii de Urgenta?

Va rog sa adaugati intrebari! Va Multumesc!".

Tăriceanu: "Prelungirea acestei stări de urgenţă nu face aproape nimic sau nu aduce aproape nimic din ce se poate face cu legislaţia existenta. Nu vreau să votez prelungirea stării de urgenţă pentru că văd că la adăpostul ei creşte lipsa de transparenţă şi deschide practic drum liber abuzurilor. Nu vreau să votez starea de urgenţă pentru că o parte importantă din ţară nu e afectată de coronavirus şi nu înţeleg de ce trebuie să penalizăm şi regiunile care nu sunt afectate de coronavirus, la fel cum sunt şi celelalte".

Starea de urgenţă pe teritoriul României a fost declarată de către Preşedintele României la data de 16 martie 2020 pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit Constituţiei, starea de urgenţă poate fi prelungită de câte ori este nevoie. De fiecare dată, însă, procedura are nevoie de aprobarea Parlamentului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.