Autonomia eparhială & mentală (umbra lui Georgescu, la Comana)

Imaginile distribuite de fanii lui, cu Călin Georgescu și dansul pinguinilor liturgici la o mănăstire ctitorită de un voievod pe bune, scot și mai abitir în evidență fake-ul. Că personajul acesta, care a încurcat mințile inclusiv ale unor oameni obosiți de viață și de povara non-filosofică a existenței, este un șarlatan, asta cred că se poate dovedi și chiar s-a dovedit.

Mai puțin convinși că se înșală, că sunt luați de val, par să fie unii clerici, de mir sau monahi, care se raportează la el ca la o hologramă cu pretenții de epifanie. Un spectacol la limită amuzant, dacă în joc nu ar fi credibilitatea simbolică a Bisericii lui Hristos.

În fine, că se invocă sau nu autonomia eparhială, așa cum pedofilul era geografic la Huși, un alt scârbos, la Chișinău, iar o pramatie care mai făcea și trafic de droguri a fost deja caterisită — uf, am scăpat! —, problema nu încetează să privească, la grămadă, BOR.

Geografia canonică nu spală imaginea publică și nici nu împarte credibilitatea Bisericii pe județe, pe eparhii. Când apare sminteala, ba chiar insistă, oamenii nu consultă organigrama și nici componența, provizorie, a Sinodului, așa cum nu se mai întrebă cum se spune în germana austriacă la vârful de frișcă de pe Colina Bucuriei.

Doxa!