Poveste de Înviere

Poveste de Înviere

În curățenia de Paști, punînd în ordine lucrurile în camera mea și căutînd să fac loc și acelor ”obiecte personale” pe care am fost nevoit să le evacuez din biroul de la Institut tocmai în Joia Neagră, am găsit și prima placă pe care a avut-o la intrare Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului, în strada General Praporgescu. Odată cu demiterea mea în februarie 2010, IICCR și-a mutat sediul și niște prieteni buni s-au gîndit să-mi facă un cadou de Paștele de atunci (cînd mă aflam în aceeași situație ca și acum), aducîndu-mi, ca o mîngîiere, această placă, pe care am păstrat-o și am readus-o la Institut, cînd am revenit și eu.

Ca orice bun arheolog, eu cred în puterea obiectelor (dar nu mai presus decît în cea a Proniei). Mi s-a părut de-a dreptul o minune să o regăsesc acum și mi-a dat putere. O privesc în lumina calmă a Paștilor și știu: Hristos a Înviat, cu El și această putere de a merge mai departe și de a continua căutarea osemintelor celor uciși de comuniști, pentru a le da puterea Crucii.

Un alt semn, de astă dată chiar al Proniei, face ca expoziția mea de debut în arta plastică, ”Poporul pierdut”, care s-a deschis fără public, la Museikon – Alba Iulia, în prima zi a pandemiei, zi în care au fost închise muzeele și toate lăcașurile de cultură din țară, să ajungă sub ochii lumii de astă dată în chiar prima zi a Paștilor, după ce am primit cu toții lumina Învierii.

Astăzi, pe TVR 1, de la ora 8.00, în partea a doua a emisiunii ”Universul Credinței”, se va difuza reportajul ”Poporul pierdut al lui Marius Oprea. Expoziția – prizonier”. Veți vedea de fapt un pomelnic al morților pe care i-am găsit de-a lungul a cinsprezece ani de căutări, alcătuit din cuie, bucăți de lemn și alte rămășițe din gropile în care au fost aruncați de călăii lor.

Ei bine, vă întreb – nu e și acesta un semn, că odată cu lumina Învierii am regăsit atît ”Insitutul Pierdut”, cît și ”Poporul Pierdut”? Simt, de acest Paște, cu mai multă tărie decît altă dată, puterea Proniei: ”Hristos a Înviat”.

CITEȘTE și EXCLUSIV: Cum a vrut IICCMER să arunce la GUNOI obiecte personale ale partizanilor anticomuniști și cămașa însângerată a disidentului Vasile Paraschiv! Dedesubturile evacuării istoricului Marius Oprea