VIDEO Rareș Bogdan: "Guvernul PNL e obligat să dea OUG de impozitare cu până la 90% a pensiilor speciale, la presiunea mea și a altora!"


VIDEO Rareș Bogdan: "Guvernul PNL e obligat să dea OUG de impozitare cu până la 90% a pensiilor speciale, la presiunea mea și a altora!"

CCR va dezbate săptămâna viitoare sesizarea Avocatei PSD, Renate Weber, contra eliminării pensiilor speciale. Legea privind eliminarea pensiilor speciale a fost votată în data de 28 ianuarie în Parlamentul României, dar intrarea în vigoare a fost blocată de Weber printr-o sesizare la CCR.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat joi seară în cadrul unei emisiuni a grupului civic Diaspora Europeană că în cazul în care CCR va admite sesizarea lui Weber, atunci el împreună cu alți liberali, printre care și Robert Sighiartău, Pavel Popescu și Florin Roman, vor pune presiune pe Guvernul Orban să dea OUG de impozitare a pensiilor speciale cu până la 90%

Rareș Bogdan: Pe data de 28 ianuarie, anul acesta, în Parlamentul României, s-a votat la inițiativa PNL, 117 deputați și senatori PNL, împreună cu colegii din USR, împreună cu cei din PMP, împreună cu unii din ALDE și UDMR, un proiect de lege de tăiere a pensiilor speciale. Pensiile speciale s-au tăiat pe 28 ianuarie, iar pe data de 1 februarie doamna Renate Weber, cel mai toxic Avocat al Poporului, mai toxică decât Victor Ciorbea pentru că e mai deșteaptă decât el, mai periculoasă și mai ticăloasă, a atacat legea pensiilor speciale la CCR. În momentul în care a blocat-o, legea nu a mai intrat în aplicare, s-a blocat și nu a mai ajuns la promulgare la președintele României, n-a mai ajuns la publicare în Monitorul Oficial și a rămas în suspensie fără să fie aplicată, pensiile speciale au continuat să fie plătite, iar pe data de 5 mai Curtea Constituțională a anunțat că va lua în discuție sesizarea doamnei Weber.

Și acum sunt 2 posibilități. Unu, sesizarea doamnei Weber va fi considerată că nu are legitimitate, nu are argumentație și proiectul votat în 28 ianuarie intră în aplicare, deci CCR nu îl blochează. Doi, CCR blochează legea votată în 28 ianuarie de tăiere a pensiilor speciale, inclusiv ale magistraților, și atunci legea nu se pune în aplicare, iar Guvernul PNL, la presiunea mea și a altora, Robert Sighiartău, Florin Roman, Pavel Popescu și alții, este obligat să dea OUG de impozitare cu până la 90% a pensiilor speciale.

Moderator Diaspora Europeană: Voi în campania electorală ați promis că tăiați pensiile speciale în 30 de zile. (...) Nu se putea face în 30 de zile. Ați zis-o ca o promisiune electorală. 

Rareș Bogdan: Oamenii trebuie să înțeleagă că cu un Parlament ostil, în care PSD are în continuare 220 de parlamentari și PNL are 107 parlamentari, USR are 40 de parlamentari, cu toate acestea noi am reușit să trecem legea pensiilor speciale. A fost o minune că am făcut-o. 

Moderator Diaspora Europeană: Înseamnă că aveți un troc cu PSD. 

Rareș Bogdan: Nu. Înseamnă că a fost o presiune enormă făcută de voi, de societatea civilă, de oamenii de bună credință care au obligat inclusiv aleși din PSD, din ALDE sau din Pro România să voteze legea inițiată de noi. 

Vedeți video de la 23:13: 


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.