Filiera Chișinău. KGB-istul Vladimir și așa-zisele site-uri ”ortodoxe” care rostogolesc propaganda Moscovei

Filiera Chișinău. KGB-istul Vladimir și așa-zisele site-uri ”ortodoxe” care rostogolesc propaganda Moscovei

Propaganda rusă este din ce  în ce  mai activă, mai agresivă în România. De foarte multe ori este camuflată sub forma unor așa-zise site-uri  ortodoxe. Asta pentru că rușii știu foarte bine că aceste mesaje prind la români.

Astfel de site-uri vin, de regulă, pe filiera Chișinău, unde avem de-a face cu sinecura kaghebistă intitulată Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, care-i subordonată canonic Bisericii Ruse și, evident, e instrumentată de Kremlin.

Cei mai mulți dintre români nu știu toate aceste aspecte. De pildă, nu știu că o bună parte din ”clerul” sinecurii de mai sus poartă uniforme FSB-KGB sau GRU. Să nu uităm că dubiosul mitropolit Vladimir de la Chișinău a fost fotografiat în uniformă militară și a fost decorat de Putin. Să nu uităm nici că acest Vladimir (notoriu pentru derapaje) a redactat o scrisoare caraghioasă în care îl îndemna pe rusofilul Dodon să nu permită  ca Bill Gates să-i ”microcipeze” pe moldovenii de dincolo de Prut. Să notăm doar că scrisorica în cauză a fost scrisă în Word pe un calculator care avea instalat Windows ca sistem de operare.

Revenind la așa-zisele site-uri ortodoxe care-s rostogolite pe filiera Chișinău, e limpede că acestea prezintă, în mod premeditat și anti-românesc, teorii împachetate sub o aparentă formă creștină, deși avem de-a face cu scenarii hibride create nicăieri altundeva decât la Moscova.

Păcat că aceste tâmpenii au ajuns să fie distribuite și să-i prindă în cleștii lor pe foarte mulți creștini de bună credință din România.