Zegrean pune lupa pe decizia CCR privind carantina: "Nu se poate îndrepta nimeni cu pretenții împotriva statului!"


Zegrean pune lupa pe decizia CCR privind carantina: "Nu se poate îndrepta nimeni cu pretenții împotriva statului!"

Curtea Constituțională a decis joi că Parlamentul nu poate decide asupra hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. Totodată, judecătorii au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru, așa cum s-a întâmplat, ci prin lege votată în Parlament, întrucât este vorba despre restrângeri ale drepturilor cetățenilor. 

În acest context, a izbucnit o dezbatere privind daunele pe care le-ar putea plăti statul român față de cetățenii români care au fost carantinați în baza unui ordin neconstituțional. 

Ce spune Libertatea: "În funcţie de motivarea judecătorilor, este posibil ca aceia care au intrat în carantină sau izolare forţată în trecut, în baza OUG 11/2020, din 4 februarie, să poată acţiona statul în judecată şi cere daune pentru că drepturile lor au fost încălcate"

Pe de altă parte, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat că persoanele care au fost nevoite până acum să stea în carantină sau izolare la domiciliu nu pot da statul în judecată, după decizia Curții Constituționale pe această temă, deoarece legea de atunci permitea acest lucru, conform B1. Augustin Zegrean a explicat faptul că o lege se bucură de prezumția de constituționalitate până când CCR decide că este neconstituțională.

Zegrean: "V-am mai spus și vă repet. Nu se poate îndrepta nimeni cu pretenții împotriva statului pentru că au fost ținuți în carantină sau în izolare, pentru că legea de atunci permitea acest lucru și este un principiu al dreptului constituțional. O lege nedeclarată neconstituțională se bucură de prezumpția de constituționalitate până la declararea ei ca neconstituțională.

Deci, până astăzi, rămâne cum a fost. De azi, nu mai pot să mai facă asta. Oamenii nu pot ieși din spitale până la publicarea în Monitorul Oficial, dacă între timp nu se va face un alt act normativ".