Efectul deciziei CCR. Avertisment dur al unui cunoscut medic: "Vom pierde controlul asupra pandemiei"


Efectul deciziei CCR. Avertisment dur al unui cunoscut medic: "Vom pierde controlul asupra pandemiei"

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Timișoara, este unul dintre medicii cunoscuți pentru buna gestiune a problemei COVID-19. El a declarat zilele trecute că decizia CCR, care permite oamenilor infectați să părăsească spitalele sau să refuze tratamentul, va duce la pierderea controlului asupra situației.

Zilele acestea au apărut și primele cazuri de pacienți care au refuzat tratamentul, decedând la scurt timp după acest moment. Musta spune că pot exista situații în care starea unui asimptomatic să se deterioreze rapid, iar atunci e importantă spitalizarea. 

"Din păcate nu toată lumea are responsabilitate şi pleacă chiar cu mijloace de transport în comun, noi nu putem să-i oprim. Dacă ei doresc să se externeze, putem să le recomandăm şi externarea doar că acolo nu pot beneficia tratament specific", a declarat medicul Virgil Musta.

Decizia CCR privind carantinarea și spitalizarea a generat un val de externări ale persoanelor confirmate cu boala, persoane care ulterior nu au respectat condițiile de izolare. Iar altele s-au confruntat cu o degradare a stării de sănătate, uneori ajungându-se chiar la deces. Infecționiștii insistă asupra faptului că tratamentul la domiciliu este o eroare fundamentală.

"Să ne tratăm acasă cu ce? Şi de către cine? Pun şi eu o întrebare. Dar ce se întâmplă dacă un asimptomatic sau un pacient cu simptome uşoare cum a fost la noi, în două, trei zile se degradează şi nu mai ajunge să sune la ambulanţă? Ce se întâmplă dacă face un stop respirator acasă?", se întreabă și medicul Cristian Oancea, manager Spital Victor Babeş.

Situația generată de decizia CCR este din ce în ce mai gravă, mai ales că sunt medici care susțin public că există pacienți care refuză tratamentul, sub motiv că s-ar încerca "efectuarea de experimente" și ei nu doresc "să fie cobai".

Credința aceasta că virusul nu există, coroborată cu efectele deciziei CCR va duce în cele din urmă la pierderea controlului asupra situației, în plină criză sanitară.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.