Turcia, în pragul unui RĂZBOI CIVIL? Pericolul unei coliziuni între Erdogan și salafiști

Turcia, în pragul unui RĂZBOI CIVIL? Pericolul unei coliziuni între Erdogan și salafiști

Regimul lui Erdogan a fost făcut posibil și susținut multă vreme de numeroase asociații religioase islamice din Turcia, organizate în rețele foarte influente atat în plan politic cât și economic.

Însuși Fethullah Gülen, împreună cu cei din fundațiile lui, s-au numărat printre aliații lui Erdogan în lupta politică, până când președintele turc a hotărât că nu mai are nevoie de ei.

Apoi, vechiul parteneriat al lui Erdogan cu Gullen s-a transformat într-o luptă pe viață și pe moarte între cei doi, între administrația de la Ankara și gulleniști, lucru care pare că urmează să se întâmple și în cazul mai multor asociații salafiste care l-au susținut pe Erdogan cu mai multă vreme în urmă.

Astfel, publicația saudită Arab News are luni un articol în care prezintă date despre pericolul războiului civil care ar amenința în acest moment Turcia.

Jurnaliștii de la Arab News prezintă ceea ce a susținut Saygi Ozturk, un proeminent jurnalist al ziarului turcesc Sozcu, care a spus că există 2.000 de asociații salafiste din toată țara care se pregătesc pentru un război civil, în special în provinciile sud-estice Batman și Adiyaman.

Ozturk l-a citat pe liderul islamist Ahmet Mahmut Unlu, o figură proguvernamentală, care a anunțat că este gata să numească cel puțin 150 de asociații salafi, împreună cu locațiile lor, unde au loc pregătiri pentru lupta armată în Turcia. S-a raportat că grupurile intimidează localnicii cu amenințări cu moartea și avertizează guvernul împotriva punerii în aplicare a măsurilor preventive împotriva lor.

Deși aceste informații au fost respinse categoric de ministrul de interne Suleyman Soylu, care a afirmat că afirmațiile din articol sunt redactate cu o mentalitate de „copiere-lipire”, un raport din iunie 2019 produs de Directoratul Afacerilor Religioase, cea mai înaltă autoritate religioasă, subordonată direct președintelui Erdogan, care arată explicit pericolul reprezentat de mulțimea de asociații și fundații islamice care au susținut regimul de la Ankara și care, din diverse motive, nu mai sunt apropiate regimului. De exemplu, grupul Süleymancılar, vizibil de zeci de ani în politica Turciei, care se ocupă de educația religioasă și are mai mult de 1000 de internate pentru elevi în toată țara, organizat în 7 corpuri de comandă, a fost menționat ca unul dintre marile pericole pentru Ankara – mai multe detalii AICI.

În cazul salafiștilor, deși multe din politicile religioase ale regimului Erdogan au fost pe placul lor, faptul că Ankara își cultivă relații strânse cu Frăția Musulmană a făcut ca autoritățile să ajungă să fie mult mai neprietenoase cu comunitatea internă salafită, care numară 20.000 de grupuri, în urmă cu 4 ani, conform unui raport al poliției turce.

Deși aceste grupări au fost tolerate de autorități pentru că reprezentau un instrument util împotriva kurzilor, care sunt considerați amenințarea cea mai mare pentru Ankara, e foarte posibil ca odată ce Erdogan nu mai crede în utilitatea lor, să se ajungă rapid la un curs de coliziune între regim și salafiști – mai multe detalii AICI.