FOTO Gardurile ruginite "cu brevet" de peste 5 milioane de euro, cumpărate de Mutu, au început să se prăbușească. Primarul PSD al Sectorului 6 duce risipa financiară la un alt nivel


FOTO Gardurile ruginite "cu brevet" de peste 5 milioane de euro, cumpărate de Mutu, au început să se prăbușească. Primarul PSD al Sectorului 6 duce risipa financiară la un alt nivel

Candidatul dreptei unite la Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a semnalat pe 17 septembrie o altă risipă financiară tipică edilului pesedist al S6, Gabirel Mutu. Concret, Mutu a cheltuit 5,5 milioane de euro pe garduri "cu brevet", firma beneficiară fiind S.C. Gida Prod Serv SRL.

În acest context, Ciucu a revenit cu o imagine care relevă bătaia de joc cu care a cheltuit Mutu banii publici pe respectivele garduri. Gardurile cu brevet, de altfel ruginite, au început să se prăbușească.

Mai mult decât atât, Ciucu a atras atenția pe 17 septembrie asupra modului în care a tras Mutu sforile pentru ca doar compania care produce gardurile cu brevet să poată câștiga licitația.

Ciucu, pe Facebook: "Garduri de 5,5 milioane de euro! Gardurile lui Mutu/PSD

Un panou de gard "cu brevet" ne-a costat 350 lei!

Primaria Sector 6, prin ADPDU S6, a pus la cale o inginerie care ajuta o singură firmă sa câstige contracte pe bani publici: repara gardurile publice doar dupa tiparul existent, cu un model de gard patentat. Adică un producător a patentat un gard de toată jena și doar de la el se poate cumpăra acel gard pentru că el deține... drepturile. In acest fel, doar firma care are înregistrat patentul poate sa castige licitatia.

Iar Primăria Sectorului 6, cu știința primarului Gabriel Mutu, a pus următoarea condiție: “Pentru acest lot, pot participa la licitaţie doar deţinătorul dreptului de exclusivitate asupra modelului”.

Evident, gardurile cu brevet sunt mai scumpe decat cele fara brevet (cum era si de asteptat), numai ca ramane tot cu ele si asta se poate observa mai jos. Oricat incearca sa se eschiveze ca nu are ce face in aceasta privinta, se vede clar ca prezenta societatii comerciale in viata administratiei sectorului 6 nu este intamplatoare, aceasta avand contracte printre altele si pentru : inchiriere autospeciale cu cistern cu apa, granit concasat, mentenanta si reparatii la parcari supraetajate automatizate, inchiriere autocamionete, deszapezire si combaterea poleiului etc.

Revenind la gardurile cu brevet:

📍 Un panou de gard precum cel din poză ne-a costat 295 lei + TVA.

📍 Un panou de gard mai mic, precum cel din poză ne-a costat 230 lei + TVA.

S.C. Gida Prod Serv SRL este detinatoarea “brevetului”.

Mutu de la PSD are o obsesie cu gardurile, a luat cu brevet și fără brevet, din banii noștri, garduri de 22,132,300 lei fara TVA, adică de 5,420,787.26 cu TVA! De banii aceștia făcea o școală!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.