Ce îl împinge pe medicul Alexandru Rafila către tabăra celor care l-au contestat atâtea luni de zile, batjocorind comunitatea medicală?


Ce îl împinge pe medicul Alexandru Rafila către tabăra celor care l-au contestat atâtea luni de zile, batjocorind comunitatea medicală?

Una din cele mai contestate figuri ale pandemiei de către cei care pun la îndoială existența virusului, eficiența purtării măștilor sanitare și, în general, orice măsură de prevenție/restricție împotriva răspândirii noului coronavirus - mulți dintre aceștia pesediști fanatici -, medicul Alexandru Rafila, pare să adere la tăbăra celor care l-au criticat vehement atâtea luni de zile și l-au asociat cu „oculta” care încearcă distrugerea economică a României. Mai exact, pe surse, s-a transmis că reputatul microbiolog, reprezentantul României în conducerea OMS, ar urma să deschidă lista PSD București pentru Camera Deputaților.

Rafila ar fi acceptat oferta social-democraților, după ce în vară l-a refuzat pe Victor Ponta care-i propusese să candideze la Primăria Capitalei, scrie hotnews.ro.

Conducerea PSD centralizează săptămâna aceasta propunerile din partea organizațiilor pentru lista la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Surse social democrate au mai declarat pentru HotNews.ro că parlamentarii controversați ai PSD și care au stat alături de Liviu Dragnea nu vor mai prinde un loc în Parlament.

Pe lista neagră se află nume ca Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Carmen Dan, Orlando Teodorovici și Iulian Iancu. De asemenea, baronul de Vrancea Marian Oprișan este tras pe tușă. Eugen Nicolicea a rămas fără susținere politică alături de Carmen Dan și Eugen Teodorovici care au intrat în conflict direct cu liderii PSD Mihai Tudose și Marcel Ciolacu.

Cel mai probabil nici foștii miniștri susținuți de Dragnea - Dănuț Andrușcă, Eugen Răzvan Cuc - nu vor prinde loc eligibil sau nu vor fi deloc pe liste. De asemenea, vor rămâne pe dinafară Cătălin Rădulescu (Mitralieră, exclus din PSD) și Ecaterina Andronescu.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, 58 de ani, este şeful catedrei de Microbiologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. A absolvit facultatea în 1987 şi şi-a obţinut titlul de doctor în medicină în 2004. Din 2000 a activat ca medic primar în specialităţile de medicină de laborator / microbiologie şi sănătate publică. A fost directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a deţinut funcţiile de secretar de stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică (în guvernul Ponta, 2012-2013), fiind în repetate rânduri și consilier personal al ministrului Sănătăţii în problema politicilor de sănătate.

Pe lângă activitatea desfăşurată în România, prof. dr. Rafila este expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene. A deţinut funcţia de membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2014-2017) şi a reprezentat România în comitetul director al ECDC (2009-2014). Recent a fost ales de către OMS să reprezinte România în comitetul de conducere al acestei organizaţii.

Porcăit chiar în aceste zile la România TV de către membri și simpatizanți ai PSD, cu ocazia protestelor de la Piața Universității contra măsurilor care ar îngrădi libertatea religioasă, dr. Rafila este lăudat astăzi de oficiosul putinist Sputnik în cel mai important articol de pe siteul de propagandă kaghebistă: „Știrea nopții: dr. Alexandru Rafila preia steagul PSD”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.