Mirabela Amarandei, expert în educație: "Cumpănașu nu a apărut meteoric, nu e vreo creație frankensteiniana scăpată din laborator"


Mirabela Amarandei, expert în educație: "Cumpănașu nu a apărut meteoric, nu e vreo creație frankensteiniana scăpată din laborator"

Directorul Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București, Mirabela Amarandei, a atras atenția că ascensiunea impostorului Alexandru Cumpănașu, inclusiv pe rețeaua TikTok, nu este deloc surprinzătoare. În acest context, Mirabela Amarandei a punctat că la baza ascensiunii așa-zisului "profu.online" stau o serie de cauze care țin atât de raportarea părinților la copii, dar și privitoare la problemele sistemului de învățământ din România. 

Pe final, Mirabela Amarandei, fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, a atras atenția că Alexandru Cumpănașu trebuie să ajungă pe mâinile procurorilor, dar "soluția reală, pe termen lung, care să creeze anticorpi pentru subcultură sau pericolele din online și care să ne scoată din starea de stagnare întru mediocritate nu poate fi decât una" și anume "educația la modul serios, asumat, aproape de nevoile copilului și orientată spre viitor, o educație practicată atât în familie, cât și în școală".

Redăm analiza Mirabelei Amarandei, publicată pe Facebook: 

”Profu” Cumpănașu pe Tik Tok și Vacanța Mare la TVR

Eu nu știu de ce ne scandalizează atât de puternic existența lui Cumpănașu pe Tik Tok și aderența pe care o are în rândul tinerilor.

Cumpănașu nu a apărut meteoric, nu e vreo creație frankensteiniana scăpată din laborator. Acest individ a influențat din umbră decizii ale statului român, a fost finanțat din bani publici, a căutat și a cultivat compania unora dintre cei mai puternici (și nu în sensul bun) oameni ai zilei. A fost ”expert” înainte să fie ”prof”.

Nu știu dacă cele 500.000 de conturi sunt toate reale, am dubii. Chiar și așa, popularitatea acestuia în rândul tinerilor, nici ea nu ar trebui să ne mire. Să fim sinceri, educația nu e doar despre abandon, analfabetism funcțional sau excluziune, ea se reflectă și în astfel de situații. Știu, ne-am obișnuit să vedem și să evaluăm școala doar cu lentilele astea, dar nu sunt singurele. Or, dacă folosim oglinda pe care ne-o pune în față Cumpănașu, vedem rateuri pe linie.

De câte ori, ca părinți, ne-a interesat mai mult ce știe cu adevărat copilul, și nu nota din catalog? De câte ori am discutat sau creat contexte pentru discuții cu ei despre teme și subiecte precum virtute, cinste, compasiune, stoicism, sau, mai aproape de preocupările lor imediate, despre siguranța în online, relații sociale sănătoase sau prădătorii sexuali (online, sau nu)? De câte ori am cultivat în discuții cu ei importanța educației- experiența autentică de învățare vine cu multe sacrificii și cazne, nu e prea multă ”fericire” acolo- în loc să le criticăm și să le jignim profesorii?

Înainte de școală, familia e cea care consolidează fundamentul unei dezvoltări armonioase cognitive și emoționale pentru viitorul adult. De aici poate pleca școala să crească, chiar dacă, de cele mai multe ori, ne-am învățat să o împovărăm cu multiple alte roluri.

Pe de altă parte, în ce fel a reușit să cultive și să dezvolte școala potențialul copiilor, am tot văzut. Spunea mai ieri un lider de sindicat că profesorii au fost abandonați de minister și de guvern, că nu li s-a dat nimic în ultimul an și că aceștia au trebuit ”să învețe de pe Youtube să se conecteze online cu elevii”. Nu îl contrazic întru totul, ministerul a greșit cu multe în gestionarea crizei pandemice. Eu mi-aș dori însă să știu câți profesori au beneficiat de cursuri de TIC în proiecte pe fonduri europene și câți dintre aceștia au folosit diplomele de la cursuri pentru a primi gradația de merit. (Și e doar un exemplu.)

Revenind:  episodul Cumpănașu nu ar trebui să ne mire. Nici Tik Tok-ul, nici Cumpănașu nu sunt noi, doar că am refuzat noi să îi vedem. Așa că am lăsat loc liber subculturii, violenței de limbaj, trivialității și manifestărilor imorale ale unui individ cu probleme. Am lăsat spațiu pentru mediocritate, prostie și indecență în care copiii noștri, în lipsa aparatului critic și a valorilor, l-au ocupat cu entuziasm.

Tot așa cum, ani la rândul, am lăsat loc subculturii promovate de mai toate televiziunile mainstream cu show-urile lor vulgare în care mămici, tătici, iubiți sau soți consumă dramolete de budoar, spre deliciul voyeuristic al ceaiului de la ora 5. Și uite astfel am ajuns să ne trezim cu Vacanța Mare la TVR, în plin revelion pandemic.

Ce e de făcut? Cumpănașu e de procuratură și înțeleg că s-a sesizat parchetul. (Nu vreau să îmi imaginez de ce- ar fi fost în stare prădătorul Cumpănașu, dacă pandemia nu ne bloca în case și fetele cu care dialoga aveau o libertate de mișcare mai mare.) Azi e Cumpănașu, mâine poate fi altcineva.

Dar soluția reală, pe termen lung, care să creeze anticorpi pentru subcultură sau pericolele din online și care să ne scoată din starea de stagnare întru mediocritate nu poate fi decât una. Este educația la modul serios, asumat, aproape de nevoile copilului și orientată spre viitor, o educație practicată atât în familie, cât și în școală.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.