A ajuns deputat înainte să termine de citit abecedarul. Pesedistul scandalagiu Ghiță, parlamentarul familiei Pandele, crede că USR e firma lui Dan Barna și habar n-are când scriem, în limba română, „la” sau „l-a”


A ajuns deputat înainte să termine de citit abecedarul. Pesedistul scandalagiu Ghiță, parlamentarul familiei Pandele, crede că USR e firma lui Dan Barna și habar n-are când scriem, în limba română, „la” sau „l-a”

Daniel Ghiță, un apropiat al familiei Firea-Pandele, ajuns în virtutea acestei relații primul pe listele PSD Ilfov la Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie, este și pe Facebook la fel de agresiv ca în Parlament unde a renunțat la masca sanitară și a scandat continuu „alocații, alocații” în timpul dezbaterilor pe buget, încât Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a fost nevoit să întrerupă discursul premierului Florin Cîțu pentru a tempera balamucul produs de pesedist. 

După scandal, Ghiță ar fi tras un pui de somn în sala de ședință, după cum au povestit martori oculari care au postat și imagini doveditoare.  

Deputatul PSD de Ilfov abordează pe pagina sa de Facebook subiecte mult mai diverse, nu doar bugetul pe care îl consideră o bătaie de joc la adresa tuturor românilor. Invocă batjocoritor până și studiile premierului Cîțu și ale ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, lăudându-se cu ale sale într-o postare plină de greșeli gramaticale. 

 

Într-o alta legată de liderul USR, de fonduri europene și de o anchetă Rise Project, presară virgulele atât de la întâmplare încât se înțelege că USR ar fi firma lui Dan Barna. Mai mult, el susține că „somnul” său din Parlament ar fi o diversiune useristă menită să distragă atenția de la ilegalitățile comise de liderul lor. 

Până să ajungă deputat din partea familiei Pandele, fostul luptător K1, Daniel Ghiță (39 de ani, 1,93 m înălțime), în trecut membru al Partidului România Unită, a ieșit în evidență, tot în zona rețelelor sociale, prin postări în care promova teorii ale conspirației despre pandemia de COVID și milita împotriva purtării măștii. Chiar dacă acum este coleg de PSD și de Parlament cu două figuri centrale ale prezentei pandemii – medicii Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel -, politicianul Ghiță nu pare să-și fi schimbat prea mult percepția în privința COVID-19, el putând fi văzut adesea umblând fără mască la ședințele Legislativului.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.