9 martie 1949: Eroica MOARTE a celor doi partizani de la Mesentea. Securitatea a vrut să tragă cu TUNUL în ei, disperată că zeci de securiști, milițieni și soldați nu i-au putut răpune decât după o zi întreagă de luptă. Jertfe pe munți

Istoricul și arheologul Gheorghe Petrov amintește, pe pagina de Facebook a domniei sale, faptul că astăzi, 9 martie, comemorăm moartea martirică a partizanilor Mârza Traian și Gligor Traian, uciși de trupele Securității, ale Miliției și ale Armatei, la 9 martie 1949, în satul Mesentea, comuna Galda de Jos, județul Alba. 

Vânați zile-n șir, trupele de Securitate îi împresoară până la urmă pe cei doi luptători anticomuniști, ultimi supraviețuitori ai două grupări decimate, identificând casa în care erau ascunși pe baza unor informații obținute prin tortură. 

Securiștii încearcă să dea năvală la primele ore ale dimineții, dar sunt primiți cu rafale de pistoale mitralieră și grenade, așa că rămân pe poziții și supun casa unui tir constant. Fiindcă cei doi partizani baricadați refuză să se predea, securiștii cheamă în ajutor, după un schimb de focuri întins pe mai multe ore, 25 de milițieni. 

Disperați că zeci de atacatori nu sunt în stare să-i dovedească pe cei doi partizani, după alte câteva ore securiștii cheamă în ajutor Armata, care se prezintă cu un detașament numeros și cu un tun anticar, deși i se ceruse și două aruncătoare de mină. Însă tunul nu mai avea să fie folosit, întrucât, în jurul orei 17.00, după o întreagă zi de luptă îndârjită, partizanii nu au mai răspuns cu foc, unul fiind găsit mort, ciuruit de gloanțe, în timp ce ortacul său trăgea să moară, fiind grav rănit, moment în care un securist i-a tras un glonț în cap, împrăștiindu-i creierii pe podea.

Aruncate într-o groapă comună fără însemn, trupurile partizanilor martiri aveau să fie scoase la lumina doar peste numeroase decenii și asta numai mulțumită istoricilor și arheologilor Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu și Marius Oprea.

Vă prezentăm eroica și totodată tragica poveste a acestor partizani – exemple luminoase ale rezistenței anticomuniste românești – relatată de Gheorghe Petrov, arheologul care a coordonat săpăturile:   

”9 Martie 1949 – 72 de ani de la lupta partizanilor cu Securitatea, Miliția și Armata din satul Mesentea, comuna Galda de Jos, județul Alba

* Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist, de orientări ideologice diverse, a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda. Una din aceste organizații a fost și cea condusă de către Ștefan Popa, fiu de preot ortodox, născut la 17 octombrie 1920 în satul Decea, comuna Mirăslău, județul Alba. Acesta a fost ofițer în Armata Română și veteran de război. După terminarea războiului și întoarcerea de pe front s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. Ca student, și-a manifestat sub diferite forme opoziția față de regimul politic instaurat în țară. Din acest motiv, în primăvara anului 1948, când era student în anul III, a fost dat de Siguranță în urmărire generală pe țară. În aprilie 1949 a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar Cluj la 15 ani de muncă silnică. Pentru a scăpa de arestare s-a refugiat în Munții Apuseni, în zona Vârfului Capra, situat în apropiere de comuna Întregalde din județul Alba. Aici a pus bazele unui grup de rezistență armată anticomunistă, organizând rețele de susținători în mai multe localități din zonă. Ștefan Popa împreună cu alți doi camarazi au fost uciși în ziua de 8 martie 1949 pe Valea Cricăului, în zona Bogoloaia, într-o confruntare armată cu cadre operative și trupe de securitate. Alți doi membrii din organizație, Mârza Traian și Gligor Traian, și-au pierdut viața în cursul unei alte lupte cu Securitatea, care a avut loc la 9 martie 1949 în satul Mesentea. 

* După confruntarea armată de la Bistra-Groși din 4 martie 1949, când organizația anticomunistă „Frontul Apărării Naționale” condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost destructurată, Securitatea a întreprins ample acțiuni pentru capturarea partizanilor care au reușit să scape din înfruntare, precum și pentru arestarea tuturor celor care i-au sprijinit. În această campanie represivă, un obiectiv important al Securității a fost și anihilarea grupării conduse de Ștefan Popa, care colaborase cu maiorul Dabija și dorea unirea tuturor organizațiilor anticomuniste din zona Apusenilor. Îndeplinirea acestui obiectiv a căzut în sarcina Direcției Regionale a Securității Poporului Sibiu, condusă în acea perioadă de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun. Prin planurile de măsuri adoptate, în teren au fost deplasate efective din trupele de securitate și numeroase cadre operative din structurile teritoriale subordonate DRSP Sibiu, operațiunile fiind coordonate personal de către Gheorghe Crăciun. În ziua de 6 martie a fost încercuită zona Muntelui Capra, unde gruparea lui Ștefan Popa își avea baza și adăpostul principal într-o peșteră. Partizanii au reușit să spargă încercuirea și o parte dintre ei s-au retras pe Valea Cricăului, la Bogoloaia, sub Muntele Piatra Craivii. Aici, în ziua de 8 martie, cinci partizani au fost surprinși într-o locuință sezonieră. A avut loc o confruntare armată în urma căreia trei partizani (Ștefan Popa, Nicolae Moldovan, Cornel Pascu) au fost împușcați și doi luați prizonieri (Alexandru Maxim, Ioan Scridon). 

* Pe baza informațiilor obținute prin tortură de la prizonierii capturați la Bogoloaia, s-a aflat că într-o casă din satul Mesentea erau adăpostiți doi membri ai organizației, Mârza Traian și Gligor Traian. Ca urmare, eforturile Securității s-au concentrat asupra acestui obiectiv. În dimineața zilei de miercuri, 9 martie 1949, șapte cadre de Securitate au înconjurat casa, fiind trimisă înainte o femeie din sat pentru a verifica ușa de intrare. Aceasta fiind încuiată, s-a încercat forțarea ei de către securiști, care au fost întâmpinați din interior cu focuri de armă. Retrăgându-se pe poziții prielnice, cadrele de securitate au deschis foc asupra imobilului. Văzându-se că cei doi partizani baricadați în interior nu cedează, s-a cerut sprijin de la Alba Iulia, de unde au venit 25 de persoane din partea Miliției, care s-au alăturat securiștilor aflați la fața locului. Asediul asupra casei a continuat cu forțe sporite, însă partizanii nu au vrut să renunțe la luptă. Ca urmare, Securitatea a solicitat garnizoanei militare din Alba Iulia trimiterea a două mitraliere și a două aruncătoare de mine (branduri), însă până la urmă s-a trimis doar un tun anticar care nu a fost folosit. Piesa de artilerie a venit împreună cu o formațiune de militari de mărimea unei grupe, care s-a alăturat efectivelor de la Securitate și Miliție, participând la schimbul de focuri. Obiectivul a continuat să fie atacat cu puști mitraliere, pistoale automate și alte arme de infanterie, asupra casei fiind aruncate circa 30 de grenade ofensive și mai multe grenade incendiare. În jurul orei 17.00, cei din interior au încetat să mai răspundă cu foc. Pe acest fond de acalmie au fost aduși doi localnici, care au fost obligați să intre în casă pentru a verifica situația. Aceștia au ieșit după scurt timp afară cu armele partizanilor (două pistoale automate și două pistoale de buzunar), anunțând că cei doi sunt morți. La verificarea trupurilor s-a constatat că Mârza era decedat, iar Gligor grav rănit, însă acesta a murit după puțin timp. După unele mărturii, se spune că pentru a-i grăbi moartea în capul lui Gligor Traian a mai fost tras un foc de armă de către un securist. În seara acelei zile precum și în cursul zilei următoare, pentru recunoașterea morților dar și pentru înfricoșarea intenționată a oamenilor, autoritățile au adus în reprize mai multe persoane din sat și din localitățile natale ale victimelor, dar și oameni deja arestați care au făcut parte sau au susținut organizațiile anticomuniste din zonă. Peste noapte, cadavrele au fost dezbrăcate complet de haine și au fost depuse pe podelele unei încăperi, fiind păzite de un milițian. 

* Casa din Mesentea este situată la numărul 1, fiind prima din sat aflată pe partea stângă a drumului ce vine dinspre Galda de Jos. Imobilul este locuit și în prezent dar a fost amplificat ulterior prin adăugarea altor încăperi, însă partea veche se păstrează aproape integral. Urmele asediului au fost vizibile pe o porțiune a peretelui din spatele casei până în urmă cu doi ani când imobilul a fost complet renovat. În anul 1949 casa se afla în proprietatea lui Silvia Giurgiu, văduvă de război și o sprijinitoare a membrilor organizațiilor anticomuniste din zonă. După incident ea a fost arestată și reținută prima dată la Securitatea din Alba Iulia, apoi transferată la Sibiu, fiind anchetată, torturată și în cele din urmă condamnată la doi ani de închisoare pentru găzduirea celor doi partizani. 

* Cadavrele au fost înhumate în ziua de 10 martie, într-o groapă ce a fost săpată de trei țigani din Galda de Jos în grădina casei unde partizanii și-au găsit sfârșitul, pentru acest serviciu fiecare fiind recompensat cu câte un sac de grâu. Mormântul comun nu a fost niciodată marcat, terenul fiind folosit de-a lungul timpului pentru diverse culturi agricole. Locul mormântului a fost stabilit cu o oarecare aproximație pe baza informațiilor furnizate de câțiva martori direcți ai evenimentelor pe care i-am mai prins în viață, în cursul unor reconstituiri efectuate de noi la fața locului. În urma verificărilor efectuate la primăriile comunelor de origine a victimelor precum și în localitatea unde s-a produs decesul, s-a constatat că moartea celor doi partizani nu a fost înregistrată niciodată în Registrele de stare civilă, astfel că aceste persoane figurau în continuare ca fiind în viață, situație care a durat până după descoperirea mormântului și deshumarea osemintelor.

* Acțiunea de căutare a mormântului comun și de deshumare a rămășițelor pământești ale victimelor s-a desfășurat în perioada 26 mai-1 iunie 2016, fiind organizată sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în conlucrare directă cu Parchetul Militar Teritorial Cluj și în colaborare cu Televiziunea Română. Activitățile din teren au fost sprijinite de către Primăria comunei Galda de Jos. Investigațiile arheologice au fost efectuate de un colectiv de arheologi și istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare, alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu și Marius Oprea. În cursul anului 2020 această echipă specializată de arheologi, după o activitate constantă desfășurată în domeniu începând din anul 2006, din anumite considerente impuse, nu a mai fost dorită ca să-și continue activitatea de cercetare practică și reală a crimelor regimului comunist, fiind obligată să părăsească această instituție a statului.

* Osemintele celor două victime descoperite la Mesentea împreună cele ale altor opt partizani anticomuniști ce au fost descoperite și recuperate în cursul unor acțiuni pe care le-am desfășurat tot în județul Alba, la Bistra (2015) și Cricău (2017), după expertizare și identificare, din ințiativa Institutului și cu contribuția majoră a Primăriei Alba Iulia au fost reînhumate la 22 august 2018 în sicrie individuale, cu ceremonial religios și militar, într-un mormânt comun amenajat lângă Monumentul Rezistenței Anticomuniste din oraș.

Biografiile victimelor:

GLIGOR TRAIAN - Născut la 18 aprilie 1924 în comuna Livezile (fostă Cacova), județul Alba. Părinții săi au fost Gligor Irimie și Muntean Ana, amândoi de religie greco-catolică. Cei doi au avut împreună patru copii, trei băieți și o fată, în prezent toți decedați. În ordinea venirii pe lume, aceștia au fost Virgil, Gheorghina, Gherasim și Traian. Familia era încadrată în categoria țăranilor mijlocași, având în proprietate o anumită suprafață de pământ și mai multe animale. Casa familiei s-a aflat în Livezile la nr. 14, vechiul imobil fiind demolat în anul 1980 și înlocuit, pe același amplasament, cu altă construcție. Gligor Traian a urmat șapte clase primare după care a rămas lângă familie, ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor. Se cunoaște că a fost încorporat în armată pentru îndeplinirea stagiului militar, însă nu se știe când a revenit acasă. Cert este că la sfârșitul anului 1948 era deja plecat în munți, fiind alături de partizani. Nu a fost căsătorit. Dintre rudele lui Traian, astăzi trăiesc mai mulți nepoți din partea fraților săi.

MÂRZA TRAIAN - Născut la 15 decembrie 1925 în satul Galtiu, comuna Sântimbru, județul Alba. Părinții săi au fost Mârza Ioan și Crișan Eudochia, amândoi de religie greco-catolică. Aceștia au avut împreună patru copii, doi băieți și două fete, în prezent toți decedați. Familia avea o stare materială relativ bună, fiind încadrată în categoria țăranilor mijlocași, iar tatăl fusese primar la Galtiu în timpul guvernărilor liberale din perioada interbelică. A urmat șapte clase primare în localitatea natală după care a rămas lângă părinți, ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor. Mârza Traian a fost încorporat în armată pentru satisfacerea stagiului militar într-o unitate militară din București, unde a dobândit gradul de sergent. Din convingeri politice, în octombrie 1948 a dezertat din armată, s-a întors în localitatea natală și în scurt timp s-a retras în munți, alăturându-se partizanilor din gruparea lui Ștefan Popa. Fratele său, Mârza Aurel (n.1920-d.1988), absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, a fost arestat în sept. 1948 pentru activitate contrarevoluționară, executând aproape 14 ani de detenție în mai multe închisori și lagăre de muncă. Dintre urmașii și rudele mai apropiate ale lui Mârza Traian, care nu a fost căsătorit, astăzi mai trăiește un fiu de frate și fiica unei surori. Casa unde s-a născut și a copilărit se află în satul Galtiu la nr. 3.

Ilustrație: Fotografia lui Gligor Traian (pentru Mârza Traian nu s-a identificat până în prezent nici o fotografie) / Casa din satul Mesentea în care s-au luptat și au murit partizanii / Foto cu scheletele victimelor „in situ”.