Un parlamentar german a fost amenințat cu MOARTEA fiindcă l-a criticat pe Erdogan. Extremiștii turci din Occident vânează și amenință numeroase persoane. „E înfricoșător, pentru că nu se opresc”


  • ACP
  • Mar 26, 2021 09:14
  • 1802
Un parlamentar german a fost amenințat cu MOARTEA fiindcă l-a criticat pe Erdogan. Extremiștii turci din Occident vânează și amenință numeroase persoane. „E înfricoșător, pentru că nu se opresc”

Peste 20 de persoane din Germania și una din Franța au reclamat în primele trei luni ale anului 2021 faptul că au primit și primesc amenințări serioase, după ce au criticat dur guvernul turc.

Cetățenii europeni vizați de amenințările trimise prin intermediul rețelelor sociale, e-mailului, telefonului sau scrisorilor, sunt de origine turcă sau kurdă și sunt indicii că au fost amenințați de membri ai grupurilor extremiste turcești, care susțin politica actuală a Ankarei. 

De exemplu, la începutul lunii martie un parlamentar german de origine kurdă, Sevim Dağdelen, a primit amenințări cu moartea din partea membrilor unui grup extremist turc pentru criticile repetate adresate președintelui Recep Tayyip Erdoğan. 

Parlamentarul de origine kurdă mai primise amenințări cu moartea după ce a votat, în 2016, în favoarea recunoașterii genocidului săvârșit de turci împotriva armenilor, fapt pentru care a cerut ca intrarea președintelui turc sa fie interzisă în Germania – sursa AICI

Deutsche Welle spune că, la fel ca în cazul lui Sevim Dağdelen, mare parte a politicienilor de origine turcă, a bloggerilor, jurnaliștilor și scriitorilor, artiștilor și susținătorilor germano-kurzi ai Partidului Democrat al Poporului (HDP) pot fi vizați de amenințările organizațiilor radicale turcești. 

În Franța, o jurnalistă de origine turcă ce lucrează pentru France Télévisions, aflată în țara occidentală la a doua generație, a depus de curând o plângere penală pentru amenințările cu moartea primite din partea unor susținători ai guvernului turc. Claire Koç spune că este acuzată de susținătorii Ankarei că ar fi trădat Turcia, după publicarea cărții sale „Claire, Le Prénom de la Honte”, în care descrie dorința ei de a se distanța de originile turcești și de a se integra în societatea franceză. Jurnalista a fost acuzată pe rețelele sociale de către extremiștii turci că ar fi membră a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) – „Afirmând că sunt terorist kurd, acești ultra-naționaliști nebuni mi-au lipit o țintă pe spate”, explică ea. 

Avocatul jurnalistei, William Goldnadel, a declarat că amenințările sunt foarte îngrijorătoare, mai ales că li s-au adăugat și încercări de localizare a femeii. 

„E înfricoșător, pentru că nu se opresc”, a mai spus ea – sursa AICI

Este foarte posibil să fie și alte persoane publice terorizate de amenințările grupurilor naționaliste turce din Occident, dar care nu au găsit curajul necesar să se adreseze autorităților din Franța și Germania, neîncrezătoare în posibilitățile acestora de a le proteja. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.