Andrea Chiș nu cedează. Judecătoarea va cere din nou CSM apărarea independenței justiției față de declarațiile fostului pușcăriaș Liviu Dragnea


Andrea Chiș nu cedează. Judecătoarea va cere din nou CSM apărarea independenței justiției față de declarațiile fostului pușcăriaș Liviu Dragnea

Judecătoarea Andrea Chiș, membră CSM, a anunțat vineri, 16 iulie, într-o intervenție telefonică la B1TV, că va solicita din nou, în următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, apărarea independenței sistemului judiciar față de declarațiile fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora condamnarea la închisoare în dosarul angajărilor fictive a fost una politică. 

CITIȚI ȘI: Nesancționarea declarațiilor făcute de Dragnea și Fenechiu arată cât de toxic e actualul CSM. Instrumentul apărării independenței autorității judecătorești, compromis sistematic de gașca Savonea

"Este extrem de grav că în ultimele săptămâni sau luni se propagă în spațiul public un mesaj despre condamnări politice. Este un atac extrem de virulent la adresa tuturor instituțiilor din cadrul sistemului judiciar, nu numai la adresa instanțelor judecătorești care au pronunțat anumite hotărâri de condamnare în dosare de mare corupție, în special la adresa ÎCCJ, dar și la adresa parchetelor care au instrumentat aceste dosare. 

Judecătorii au fost în mare majoritate cei care au respins solicitarea mea de a se suplimenta ordinea de zi. Dacă nu se suplimentează ordinea de zi, practic cererea nu mai ajunge să fie discutată. Dacă vă uitați la orice alt plen în care s-a pus problema suplimentării ordinii de zi cu apărarea independenței sistemului judiciar e o întreagă dezbatere dacă se impune, dacă da, atunci de ce, dacă nu, atunci de ce. Eu în plenul următor îmi voi reitera solicitarea pentru că am observat că și colegii judecători până la urmă, cel puțin față de acest comunicat, au aceeași părere. Poate că e de discutat competența, dacă e la plen sau la secția de judecători a CSM. Eu nu am niciun dubiu că este la plen, pentru că dacă tu spui că un dosar e politic, atunci tu nu poți să spui că doar hotărârea judecătorească este dată la comandă politică, ci și instrumentarea dosarului de către un parchet", a precizat magistratul. 

Potrivit judecătoarei Chiș, respingerea de astăzi a solicitării similare pe care a formulat-o ar fi ținut de un aspect procedural, o parte dintre magistrații din CSM considerând probabil că secția de judecători a instituției e competentă să ia o decizie, nu plenul, chestiune care reiese și din comunicatul transmis de instituție în urmă cu câteva ore. Chiș a dat de înțeles că acestă abordare este cumva absurdă, întrucât acuzațiile lansate de Dragnea nu privesc doar puterea judecătorească, ci și procurorii. 

Comunicatul CSM: "Secţia pentru judecători a CSM, singura autoritate competentă să apere independenţa judecătorilor, face un apel către toţi actorii publici ca în discursurile lor să respecte independenţa, imparţialitatea şi autoritatea instanţelor judecătoreşti.

Secţia pentru judecători subliniază că hotărârile judecătoreşti de condamnare, achitare, liberare condiţionată ori de respingere a cererilor sunt rezultatul exclusiv al aplicării legii şi respinge orice speculaţii contrare, vizând posibile alte raţiuni care ar fi stat la baza adoptării lor".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.