În pofida apariției medicamentelor contra COVID-19, Franța prelungește excesiv folosirea certificatului verde


  • ACP
  • Nov 5, 2021 19:18
  • 1536
În pofida apariției medicamentelor contra COVID-19, Franța prelungește excesiv folosirea certificatului verde

Parlamentul francez a aprobat vineri prelungirea până la 31 iulie 2022 a folosirii certificatului verde, care arată că o persoană a fost complet vaccinată împotriva COVID-19 sau a trecut prin boală în ultimele 6 luni ori a fost recent testată, document necesar pentru intrarea în locuri precum restaurante, baruri și cinematografe, printre altele. 

Prelungirea perioadei de folosire a certificatului verde face parte dintr-o serie mai amplă de dispoziții legate de extinderea stării de urgență sanitară a țării în lupta împotriva COVID-19, care ar fi motivate acum de creșterea rapidă a numărului de infectări în țările europene, care ar putea duce, conform avertismentului recent al Organizației Mondiale a Sănătății, la moartea a până la 500.000 de cetățeni europeni. 

Ce nu par să ia deloc în considerare nici Legislativul francez, nici Organizația Mondială a Sănătății, e lansarea medicamentului împotriva COVID-19, Molnupiravir, de către giganții farmaceutici Merck și Ridgeback Biotherapeutics, medicament deja aprobat joi pentru a fi folosit în Marea Britanie, respectiv apariția medicamentului companiei Pfizer, despre care s-a declarat că ar reduce riscul spitalizării și al decesului cu peste 90 de procente la pacienții cu COVID-19. 

Prelungirea folosirii certificatului verde în Franța a fost susținută cu 118 voturi pentru, împotrivă votând 89 de parlamentari. Președintele Macron este acuzat de contestatarii prelungirii termenului de aplicare a acestei măsuri de faptul că dorește, prin această modalitate, să influențeze alegerile prezidențiale care vor avea loc în mai 2022, după cum relatează publicația France 24.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.