Mă autodenunț! Mă predau! DNA, ia-mă!

Cu privire la recentul comunicat al IICCMER (Toader), am de comentat următoarele: nu aveam căderea, ca șef de birou la Investigatii Speciale (pînă cînd acesta a fost desființat, de Andrei Muraru), devenind apoi simplu cercetator, să dispun de banii Institutului. Singurele documente pe care le-am semnat au fost propriile delegații, în interes de serviciu, la săpături sau în alte situații. Cît despre faptul că am fost chemat la DNA după demiterea de la Institut în timpul guvernului Boc, pe care singur am menționat-o și despre care insinuează comunicatul IICCMER că ar avea conexiuni cu vreo ”delapidare” de la bugetul Insitutului, nici vorbă. Aceasta a fost în legătură cu o operațiune de trafic de arme (rachete sol-aer) către Iran, făcută de Romtehnica și serviciile secrete, între 1995-1996, în urma unei plîngeri depuse de Ioan Talpes, fostul șef al SIE, care mă acuza că am dezvăluit ”secrete de stat”. Voi reveni pe larg asupra subiectului, la Agenția Mediafax, pe care n-am vrut să o transform în dispută a mea cu entitatea nulă, care se ascunde în spatele numelui Institutului.

Cît am condus IICCMER, între 2005 și 2010, reușind inclusiv transferarea de la Ministerul Culturii la noi a clădirii penitenciarului de la Rîmnicu Sărat, ulerior degeaba s-a străduit echipa Tismăneanu și ”specialiștii” chemați, să găsească ceva incriminant. Singura cheluială la limita legii care mi-a fost reprosată de Curtea de Conturi la predarea mandatului, care însă a fost trecută sub tăcere, a fost aceea că am plătit o parte din cheltuielile de tratament in Franta ale doamnei Doina Cornea (vreo 3.000 de euro, dacă nu mă înșeală memoria), după accidentul cerebral suferit de aceasta – care avea și calitatea de a fi membră a Colegiului Institutului. Am fost solidar aici cu entități guvernamentale din țară și străinătate, precum Ministerul Transporturilor de atunci (condus de Ludovic Orban), MAE (care a contribuit mai degrabă logistic) și Ministerul de Externe francez, care a asigurat cea mai mare a cheltuielilor, pentru salvarea celei mai cunoscute opozante a regimului comunist. Ori, Vladimir Tismăneanu nu a avut nicio plăcere să scoată la iveală acest fapt. Dar, dacă e așa, uite, mă predau. DNA, ia-mă! Dar, ce mai contează...

Doamna Toader e disperată, ori poate vreunul din domnii Muraru. Dovada este acest atac, inclusiv la adresa mea, care nu arată decît că Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și-ar putea reveni și ar putea, prin reluarea acțiunilor reale prin care să-și merite numele, să eclipseze nu numai ultimii doi ani de inactivitate, în care pupila lui Andrei Muraru a vîrît IICMER, dar și vecinii de peste drum, de la ”Elie Wiesel”. Care probabil nu vor în ruptul capului, să se vadă că și împotriva românilor, în această țară, s-au săvîrșit crime împotriva umanității.