Mesaj surprinzător al Washingtonului: Biden a declarat că intenționează să reducă tarifele impuse de administrația Trump mărfurilor chinezești, asta după ce a amenințat Beijingul că va răspunde militar unei invazii a Taiwanului


  • ACP
  • May 23, 2022 19:53
  • 1265
Mesaj surprinzător al Washingtonului: Biden a declarat că intenționează să reducă tarifele impuse de administrația Trump mărfurilor chinezești, asta după ce a amenințat Beijingul că va răspunde militar unei invazii a Taiwanului

Președintele Joe Biden a lansat luni niște avertismente foarte serioase la adresa Chinei, privind situația în care China va decide să folosească forța pentru a prelua Taiwanul, avertismente urmate de promisiunea surprinzătoare, cel puțin în acest context, de a face niște favoruri economice Beijingului.  

Președintele american a declarat luni, la o conferință de presă comună cu premierul japonez Fumio Kishida, că țara sa va interveni militar în cazul în care China va încerca să invadeze Taiwanul. 

"Politica noastră față de Taiwan nu s-a schimbat deloc. Rămânem angajați față de pace și stabilitate în Strâmtoarea Taiwan pentru a ne asigura că nu există nicio schimbare unilaterală a status quo-ului", a spus președintele american, adăugând că Beijingul "se joacă deja cu pericolul, zburând atât de aproape de Taiwan, cu toate manevrele pe care le întreprinde". (sursa: AICI)

Biden a mai susținut că America rămâne "deplin angajată în apărarea Japoniei, într-un mediu de securitate din ce în ce mai dificil" și că cele două țări își vor consolida și mai mult alianța bilaterală, în cadrul căreia Japonia găzduiește peste 50.000 de soldați americani.

Pe de altă parte, cumva surprinzător, președintele american a declarat apoi că are în vedere reducerea tarifelor pentru unele mărfuri din China, instituite de președintele Donald Trump în 2018 și 2019, ca parte a efortului său de a reduce deficitul comercial al Statelor Unite. 

"Iau asta în considerare. Noi nu am impus niciunul dintre aceste tarife. Au fost impuse de ultima administrație și acum sunt luate în considerare", a spus Biden, întrebat despre reducerea tarifelor impuse mărfurilor produse în China. 

Imediat după conferința de presă moneda chinezească a crescut, stimulată de declarațiile președintelui american, după perioada de scădere de anul acesta cauzată de încetinirea economiei afectate de politica dură de închidere a orașelor, pentru combaterea transmisiei COVID-19. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.