Ce este mobilizarea parțială anunțată de Putin, conform datelor publicate de site-ul Kremlinului


  • ACP
  • Sep 21, 2022 13:41
  • 909
Ce este mobilizarea parțială anunțată de Putin, conform datelor publicate de site-ul Kremlinului

Președintele Putin a anunțat azi mobilizarea parțială, ceea ce ar însemna, potrivit decretului menționat pe site-ul Kremlinului, că cetățenii ruși cu vârste de la 18 la 50 de ani vor putea fi chemați să slujească în armata rusă, unde vor avea același statut ca militarii aflați în serviciul activ, sub contract, primind și aceleași salarii. 

În același timp contractele cadrelor militare profesioniste se vor prelungi automat până la finalul mobilizării, ori până la noi ordine. Conform declarației ministrului Apărării, Serghei Șoigu, aproximativ 300.000 de rezerviști vor fi chemați pentru mobilizarea parțială. Primii care vor fi exceptați de la chemarea în serviciul militar sunt cetățenii ruși angajați de companiile producătoare de armament și în general în industria de apărare, care vor beneficia de scutire de la proiectul de mobilizare pe perioada angajării lor.

Șoigu a mai spus că mobilizarea a fost declarată pentru a apăra "teritoriile deja eliberate", anunțul mobilizării venind la o zi după ce regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporizhia au anunțat, pentru perioada 23-27 septembrie, referendumuri privind aderarea la Rusia. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.