Erdogan i-a răspuns lui Putin în privința transformării Turciei în țară de distribuție a gazelor rusești


  • ACP
  • Oct 19, 2022 16:09
  • 1257
Erdogan i-a răspuns lui Putin în privința transformării Turciei în țară de distribuție a gazelor rusești

După oferta lui Putin pentru Ankara, făcută săptămână trecută, de a transforma Turcia într-un nod important de distribuție a gazelor naturale rusești spre Europa, a venit azi răspunsul președintelui Erdogan, aflat la o întâlnire cu membrii partidului de guvernământ AKP.

"Turcia va fi inclusiv un hub pentru gazele naturale. La ultima noastră întâlnire, am convenit cu Putin asupra acestei chestiuni. Vom crea aici un hub cu gaze turcești provenind din Rusia", a spus Erdogan de la Ankara. 

Președintele turc a mai spus că "în propriile sale cuvinte, Putin a anunțat lumii că Europa își poate obține gazul natural din Turcia", adăugând că îngrijorările privind alimentarea cu energie cresc în țările occidentale, în timp ce Turcia nu are o astfel de problemă. Hub-ul de gaze va fi construit în regiunea turcă Tracia, prin cooperarea celor două părți, turcă și rusă, conform anunțului președintelui turc.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.