Viață de copil ucrainean deportat în Rusia: ”Împușcă-l! E ucrainean!”

Fiecare al doilea copil din Rusia este hărțuit la școală, conform statisticilor oficiale. După invadarea Ucrainei, situația s-a complicat și mai mult: copiii refugiaților ucraineni au ajuns în școli și unii dintre semenii lor din Rusia îi batjocoresc oferindu-le porecle zeflemitoare, sfătuindu-i să se întoarcă în Ucraina sau asigurându-i că rudele lor nu vor supraviețui războiului. Din această cauză, unii elevi din Ucraina, trimiși cu forța în școlile rusești, se văd nevoiți să-și ascundă naționalitatea. Alții nici nu mai îndrăznesc să iasă din ghetto-urile în care au fost ”cazați”.

”Bunica ta va fi călcată de un tanc!”

Rusia, Centrul de cazare pentru refugiați situat la 250 de kilometri de Moscova, într-o veche tabără de vară pentru copii. Case din lemn și cărămidă pot fi văzute printre copaci aproape goi. Din aprilie, aici locuiesc 120 de refugiați din Ucraina. Dintre aceștia, 40 de copii. Camerele sunt pentru 4 sau 6 persoane, fiecare în suprafață de maxim 12 metri pătrați. Problema lipsei de spațiu este rezolvată de paturile supraetajate. Doar trei camere au un duș și toaletă.

Vova un puști blond, de 12 ani, deportat de ruși din Bahmut, și-a lăsat în urmă bunica, bicicleta, consola de jocuri, jucării, totul. A ajuns în Rusia după ce un obuz a zburat casa vecinilor. La început, familia lui Vova locuia cu alte rude într-un apartament mic. Sperau că în curând totul se va termina și se vor putea întoarce acasă. Trei săptămâni mai târziu, situația din Bakhmut s-a înrăutățit și s-au mutat într-un centru de cazare temporară pentru refugiați (TAP). Vova a mers la o școală nouă în mai. Potrivit mamei sale, copiii l-au tratat normal. Dar totul s-a schimbat în septembrie. Patru băieți ruși au început să bată joc de Vova. I-au sfâșiat caietele, le-au călcat în picioare, și-au pus picioarele pe biroul lui. Iar un al cincilea l-a anunțat victorios: „Bunica ta va fi călcată de un tanc!”. Băiatul nu le-a spus părinților săi despre asta multă vreme. Învățătoarea, după cum spune Vova, a auzit și a văzut toate acestea, dar le-a ignorat, prefăcându-se că nu se întâmplă nimic. Restul copiilor nici nu au observat.

După ce părinții săi au reclamat totul direcțiunii școlii, batjocura a luat sfârșit. Vreme de o lună. Apoi totul a reînceput.

Marina Vasilieva este sociolog care lucrează ca voluntar cu refugiații și deportații din Ucraina. Ea spune că nu toți copiii ucraineni se confruntă cu hărțuirea în școlile rusești, dă vina pe modelul părintesc și se comportă ca și cum asta ar fi suficient.

„Acești copii încă împart oamenii după alte principii. Le este greu să înțeleagă cum cineva poate fi chinuit doar din cauza naționalității sale. Însuși conceptul de naționalitate pentru ei nu este încă pe deplin clar. Pentru ei sunt doar copii. Situația este mult mai gravă pentru adolescenți. Ei proiectează atitudinea părinților față de război, față de Ucraina, față de ucraineni. Atitudinile părinților sunt diferite. Sunt copii ai căror părinți adună haine pentru refugiați. Și atunci copiii au o atitudine foarte simpatică și atentă, dar sunt părinți cu o atitudine foarte dură și, firesc, copiii o copiază. Această atitudine comună este respingerea celor din afară”, spune Vasilieva.

Copiii refugiați sau deportați din Ucraina, transformați în ținte ale bullying-ului după mobilizarea ordonantă de Putin

Potrivit voluntarilor, au existat destul de puține cazuri de agresiune în ultimul an școlar, din martie până în mai, dar după anunțul mobilizării rușilor pentru război situațiia copiilor ucraineni hărțuiți s-a înrăutățit brusc și major.

„Dacă tatăl unui adolescent a fost mobilizat”, spune voluntarul Irina, „l-au trimis în Ucraina, iar el vine la școală și are acolo un coleg de clasă din Ucraina, îi este foarte greu să-și păstreze o atitudine calmă față de acesta. Durerea și teama că tatăl său ar putea fi ucis în Ucraina se pot răsfrânge asupra colegilor ucraineni.”

Oleg are 15 ani. Este din Mariupol, iar acum studiază la o școală din Moscova. Colegii de clasă îi spun constant: „Du-te acasă. De ce ai venit aici?”. Numai că nu are încotro - casa în care locuia Oleg a fost distrusă de unul dintre obuzele rusești. Oleg este înalt și atletic, așa că băieții îl jignesc rar, de teamă să le răspundă. Dar rusoaicele nu au nicio problemă în a-l jigni constant, înțeleg că el nu le va bate.

„Nici nu știu ce să fac în această situație”, spune Oleg. „Este jenant să mă plâng directorului, iar de fete ar fi și mai jenant să îmi permit să mă ating.”

O altă fetiță ucraineană, Marina din Izyum, are 13 ani. Este supraponderală, așa că este urmărită și batjocorită cu o frenezie deosebită. Fata și-a schimbat deja de trei ori școala, și acum se pregătește pentru o nouă plecare.

Unii copii ucraineni, în timp ce se află în Rusia, continuă să studieze online în școlile lor ucrainene. Cu toate acestea, chiar și în această situație, ei nu pot evita agresiunea - aici sunt hărțuiți de colegii de clasă ucraineni pentru că sunt în Rusia.

„Nici și profesorul nu poate opri acest fenomen, în niciun fel”, spune Marina Vasilieva, opinând că este imposibil de explicat faptul că, în timpul ostilităților familia a avut ocazia să plece doar spre Rusia, sau că oamenii au fost deportați de forțele de ocupație din Ucraina. ”Copiii proiectează asupra colegilor lor toate cuvintele de ură pe care le aud de la adulți. Atât copiii ruși, cât și cei ucraineni.”

Educația naște replici sinistre ale lui Putin în aproape fiecare clasă din Rusia. În octombrie, Nastya i-a spus mamei ei că șeful clasei alergă uneori spre ea, își scoate degetul ca un pistol și strigă: „Împușcați-o! E ucraineancă!”. Băiatul, provenit dintr-o familie uzbeacă, s-a oprit doar după intervenția directorului. Însă, pe 1 septembrie, învățătorul clasei a chemat-o pe fată la tablă, a reamintit clasei că ea este ucraineancă și apoi a început să spună cât de rea este Ucraina, cât de naziști sunt toți ucrainenii. Bunica a vrut să meargă la director, dar mama copilului se teme că totul ar putea deveni și mai rău.

Chinurile deportatului: Nu spune nimănui de unde ești!

Mulți copii încearcă pur și simplu să nu spună că sunt din Ucraina. Katya, spre exemplu, are 12 ani și este din Melitopol. Din aprilie, locuiește într-o unitate de cazare temporară din regiunea Moscovei, împreună cu mama și cu frații săi. 

„Am trei copii”, spune Irina, mama Katyei, „fiice de 19 și 12 ani și un fiu de cinci ani. Am mers cu toții împreună pentru ajutor umanitar la Melitopol. Pentru că acolo de la patru dimineața a fost nevoie să facem coadă și să staăm în frig 10 ore. Doar celor cu copii mici li se dădea mâncare fără coadă. Pe 16 martie, când ne întorceam de o astfel de coadă, nu am mai găsit casa. O rachetă rusească o lovise. Am scos niște haine de sub cărămizi și ne-am așezat în stația de autobuz, nu știam ce să facem. Au trecut soldații ruși, ne-au luat și ne-au dus la graniță. Copiii mei au fost atât de înfricoșați de bombardament, încât fiul cel mic, când telefonul începe să bâzâie și să vibreze, se năpustește imediat sub masă”. 

Irina și copiii ei au fost în cele din urmă duși într-o unitate de cazare temporară, iar fiica sa, Katya, mergea la școală în satul de lângă adăpost. ”La școală, nimeni nu voia să vorbească cu ea”, spune mama Katyei. Ulterior, în toamnă, Katya și mama ei s-au mutat într-un oraș nu departe de TAP. Irina a închiriat un apartament, iar Katya a mers la o altă școală. „Acolo au venit fetele să o întâlnească. Au întrebat-o de unde era. Katya a răspuns că este din Ucraina. Fetele i-au spus: „Taci! Liniște! Nu spune nimănui, sunt doi băieți aici care pot fi bătuți pentru asta.”

Iar Katya a înțeles, și tace. Nu spune nimic, nimănui...