Serviciul de Securitate al Ucrainei a destructurat un nou grup de spioni ai Rusiei, care activa în Bakhmut și Toretsk, regiunea Donetsk


  • ACP
  • Dec 12, 2022 19:55
  • 1646
Serviciul de Securitate al Ucrainei a destructurat un nou grup de spioni ai Rusiei, care activa în Bakhmut și Toretsk, regiunea Donetsk

Pe canalul Telegram al Biroului de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost anunțată azi identificarea și neutralizarea unui grup de cercetare și spionaj din subordinea armatei ruse, grup care avea sarcina colectării de informații despre mișcarea unităților ucrainene din Bakhmut și Toretsk, regiunea Donetsk. 

Grupul e format din trei femei originare din Donetsk, care au fost recrutate prin așa-numitul „Ministerul Securității de Stat al Republicii Populare Donețk”, imediat după ce a fost ocupată regiunea de armata rusă. 

Ele aveau sarcina de a transmite informații despre locațiile stațiilor și transformatoarelor electrice locale, dar – atenție! – și a obiectivelor sociale precum școlile, căminele de studenți ori casele de naștere, pentru ca armata rusa să poată bombarda atât cât se poate de exact țintele din zonele populate. 

Spioanele au parcurs zonele indicate de ruși și au marcat obiectivele pe hărțile electronice din dotare, pe care le-au predat apoi persoanelor de legătură din Horlivka. Femeile aveau pașapoarte rusești pentru putea a călători pe teritoriul Federației Ruse după ce și-ar fi îndeplinit sarcinile – detalii AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.