În Franța e iminentă o perioadă de revolte din cauza proiectului noii legi a pensiilor și a situației economice, dar, paradoxal, francezii vor să respecte cerința de a avea numai 19 grade în casă în sezonul rece


  • ACP
  • Jan 7, 2023 18:01
  • 868
În Franța e iminentă o perioadă de revolte din cauza proiectului noii legi a pensiilor și a situației economice, dar, paradoxal, francezii vor să respecte cerința de a avea numai 19 grade în casă în sezonul rece

O serie de sondaje făcute la începutul acestui an de grupul francez IFOP (Institut français d'opinion publique) prezintă ca realistă iminența unei "explozii sociale" în Franța, potrivit răspunsurilor a 79% din francezii chestionați. 

Bună parte din nemulțumire francezilor sunt produse de detaliile noului plan controversat de reformă a pensiilor (ce presupune o creștere serioasă a vârstei de pensionare), care face ca 52% dintre respondentii sondajului IFOP să spună că ar dori ca Franța să intre iar într-o perioadă de proteste de tipul celor făcute de „vestele galbene”, în timp ce 48% dintre francezi sunt „revoltați” de situația generală economică și socială a țării. 

Pe de altă parte, aproximativ 32% au afirmat că sunt „resemnați” față de situație și doar 18% au spus că sunt „încrezători.” Deloc surprinzător, numai 2% au spus că sunt chiar „entuziaști” față de situația actuală și felul în care administrează guvernul de la Paris țara – sursa AICI.

În același timp, paradoxal, 7 din 10 francezi (70%) declară că vor aplica regula impusă de guvern de a avea doar 19°C în medie în casele lor (din care 34% au răspuns cu un „da absolut”), iar 63% dintre francezi consideră că această afirmație este justificată (27% au răspuns cu „da, absolut”). 

Mai mult, aproximativ 84% spun că ar prefera să se îmbrace mai cald în această iarnă pentru a-și controla consumul de energie. Rezultatele sondajului privind ceea ce francezii numesc „sobrietate energetică” a fost făcut la cererea companiei energetice ENI pentru a ști ce gândesc francezii cu privire la regula de a avea în case doar 19°C în sezolul rece, conform planului de sobrietate energetică susținut de premierul Frantei, Elisabeth Borne – sursa AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.