Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept


Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

S-au împlinit 34 de ani de când Rusia imperială și șovină, camuflată sub numele de URSS, a fost învinsă în războiul din Afganistan, fiind impusă să-și retragă armata făloasă dintr-o țară străină, pe care a invadat-o, a batjocorit-o și a ruinat-o timp de un deceniu (1979-1989). În acel război de agresiune a URSS împotriva Afganistanului, „legendara” armată sovietică a exterminat peste un milion de civili, ștergând de pe fața pământului sute și mii de cătune și localități pașnice; a ucis 90.000 de luptători mujahedini și 18.000 de soldați afgani, care își apărau țara și pământul natal. În stil tradițional imperial, așa cum a făcut în toate războaiele de cotropire și expansiune teritorială, Moscova a aruncat în prima linie a frontului „carnea de tun”, adică pe reprezentanții popoarelor neruse.

Din RSS Moldovenească au fost băgați în focul din Afganistan peste 12.500 de tineri, care au cunoscut pe propria piele grozăviile războiului, fiind impuși să execute cele mai odioase și criminale ordine date de Moscova. Circa 800 de moldoveni au fost schilodiți, iar 301 – uciși. Cei care au avut norocul să scape cu zile, poartă cu ei traume psihologice de nevindecat, pe viață. În războiul din Afganistan, ca și în alte războaie purtate de-a lungul timpului de Rusia împotriva altor țări -- moldovenii, fără voia lor, au fost victime ale confruntării sângeroase declanșate de Moscova. Ei nu s-au dus la acel măcel ca voluntari, ci au fost impuși, conform ordinului dat de Statul Major al unei armate imperiale, străine. Până și rusofilii înrăiți conștientizează că nu moldovenii sovietici au declarat război Afganistanului, ci clica de criminali din fruntea URSS. Dacă se ascunde acest adevăr, atunci ce comemorăm? Hotărârea criminală a Kremlinului de a invada Afganistanul? Exterminarea a peste un milion de afgani pașnici? Uciderea a 301 de tineri moldoveni și schilodirea altor 800? Ce zic estonienii, letonii și lituanienii, care au fost impuși să intre și ei cu armata ucigașă în Afganistan?

Întrucât foarte mulți moldoveni au fost spălați pe creier și nu-și închipuie viitorul lor fără de Rusia, ei prelungesc să creadă că Moscova a procedat corect că a invadat Afganistanul și a exterminat peste un milion de afgani. (Tot ei justifică agresiunea Rusiei împotriva R.Moldova din 1992, a Georgiei în 2008 și a Ucrainei în 2014 și 2022). Pe unii i-am auzit că ei și-au făcut datoria și misiunea „internațională”, ucigând în țări străine luptătorii care își apărau casa părintească, pământul și patria. Alții înțeleg că au fost victime, nu eroi, dar refuză să-și pună în cap camarazii de arme. Academia, Parlamentul și Asociațiile „afgane” nu au formulat clar poziția R.Moldova față de agresiunea URSS împotriva Afganistanului. În rezultat, nu puțini demnitari moldoveni justifică invazia sovietică din 1979 și crimele armatei de ocupație. Cine nu crede, să caute cuvântarea de ieri a primarului de Orhei Pavel Verejanu, la masa de pomenire și la monument, în care dânsul elogiază agresiunea sovietică și eroismul moldovenilor, care își apărau patria în Afganistan. Astfel, pe lângă mulțimea de confuzii de ordin identitar și istoric din capul moldovenilor, reapar miturile și narativele mai vechi că Rusia totdeauna își împarte propria pâine cu alte popoare, „sacrificându-se” pentru ele, iar în clipele cele mai grele „le ajută și le eliberează”. Până la urmă, asemenea demnitari, în mesajul lor de la diferite evenimente din trecutul criminal al URSS, lasă să se înțeleagă sau spun direct că R.Moldova, ca parte integrantă a „lumii ruse”, nu va fi lăsată singură, ci va fi apărată de Rusia, să nu fie înghițită de România, SUA, UE sau NATO.

Tratez cu îngăduință și înțelegere zecile de mii de moldoveni impuși, sub diferite forme, să participe la acțiunile criminale și diversioniste ale Uniunii Sovietice în nenumărate țări. Se cere cât mai urgent, la nivel oficial, în conformitate cu liniile directoare ale Declarației de Independență, de a separa definitiv și ireversibil implicarea forțată a moldovenilor sovietici în crimele odioase ale Moscovei ca înăbușirea în sânge a rebeliunilor de la Berlin (1953), Budapesta (1956), Praga (1968) sau a agresiunii militare împotriva Afganistanului (1979-1989). 

Accentuez: în Afganistan moldovenii sovietici au fost victime, nu ocupanți și nici eroi. Cei 301 moldoveni sovietici uciși în Afganistan au fost duși la moarte de către Rusia imperială. Nu Afganistanul i-a ucis și schilodit pe ostașii moldoveni, ci conducătorii criminali de la Kremlin! 

Eroii adevărați apără o cauză dreaptă, luptă și mor pentru pământul țării și libertatea poporului lor!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.