George Simion manifestă calități tot mai evidente de politician. A fost prins la furat și nici măcar nu s-a jenat / Reacția unui jurnalist: „Ce a făcut Simon se numește furt ordinar”


George Simion manifestă calități tot mai evidente de politician. A fost prins la furat și nici măcar nu s-a jenat / Reacția unui jurnalist: „Ce a făcut Simon se numește furt ordinar”

Președintele AUR, controversatul George Simion, a folosit într-o postare despre o situație cu care se confruntă Nicu Covaci - solist legendar care totuși a reușit să uimească opinia publică prin prezența sa la bizara nuntă a liderului aurist de la Măciuca - o imagine care aparține publicației G4Media, fără a avea acordul acesteia, așa cum rezultă dintr-o reacție publicată de Dan Tăpălagă, unul dintre coordonatorii siteului de presă.

„Rușine celor care fură pozele G4Media. Domnul George Simion și-a ilustrat ultima postare de pe Facebook cu o poză realizată de colega Ilona Andrei, fără să indice sursa, sugerând că ar fi o imagine din arhiva personală. Domnul Simion nu a cerut sau primit consimțământul nostru, încălcând așadar drepturile de autor. Ce a făcut Simon se numește furt ordinar. Are la dispoziție maxim o oră să o schimbe și să își ceară scuze pentru ciordeală, asta în caz că furtul nu face parte din valorile AUR”, a precizat Tăpălagă pe pagina sa publică de Facebook.

Simion a reacționat imediat batjocoritor, spunând că îi mulțumește jurnalistului „de distribuire”.

Liderul AUR a dorit să exprime prin postarea la care a folosit imaginea „hoțită” de la G4Media nemulțumirea că Nicu Covaci, fondator și lider al formației Pheonix, fusese declarat „respins” în urma unui examen susținut pentru a fi admis în rândurile Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

„Stimate domnule Nicolae Covaci,

Vă informăm prin prezenta că Biroul Secţiei de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România s-a întrunit în şedinţă şi a analizat lucrarea scrisă pe care aţi susţinut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaţilor care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul şi Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea Dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR. Nicolae Gheorghiţă, vicepreşedinte UCMR”, se arată într-un comunicat publicat pe internet.

Pentru că nu a obținut atestatul de compozitor, care i-ar fi permis să fie admis în UCMR, Nicu Covaci nu poate să beneficieze de pensie, solistul reclamând, pe bună dreptate (în contextul atâtor pensii speciale revoltătoare) că a adus milioane acestei țări și că ar fi îndreptățit să beneficieze de una. 

„Eu nu am o pensie, deși am adus țării acesteia milioane. Sunt umilit, trebuie să mă duc zilele astea la Uniunea Compozitorilor, să dau examen de compozitor. După 50 de ani în care am compus atâtea piese și au încasat bani de pe urma lor, mi-au dat și mie o mică părticică, este drept. Dar ei nu-și pun întrebarea că atâta timp au încasat niște bani de la mine, pe piese compuse de mine, iar acum vor să mă pună să demonstrez că sunt compozitor. Nu este nimic, o să mă duc să dau examen, poate o să pic", declara artistul la Realitatea în decembrie 2022.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.