Dezvăluiri: Pe fondul unei relații pe care a avut-o cu o tânără rusoaică, Bill Gates a fost șantajat de pedofilul condamnat Jeffrey Epstein


  • ACP
  • May 22, 2023 14:13
  • 834
Dezvăluiri: Pe fondul unei relații pe care a avut-o cu o tânără rusoaică, Bill Gates a fost șantajat de pedofilul condamnat Jeffrey Epstein

În presa americană au apărut dezvăluiri noi despre legăturile dintre Bill Gates și Jeffrey Epstein și chiar despre un presupus șantaj al pedofilului condamnat asupra co-fondatorului Microsoft, care s-ar fi petrecut în jurul anilor 2013-2015.  

În 2010 Bill Gates a întâlnit o tânără rusoaică în vârstă de 20 de ani, Mila Antonova, jucând împreună la un turneu de bridge. Ulterior, cei doi au avut relații amicale transformate într-o scurtă relație de dragoste, perioadă în care Gates era căsătorit cu Melinda French Gates.  

Pe tânăra Antonova a cunoscut-o și Epstein ceva mai târziu, în 2013, când i-a plătit taxele pentru absolvirea unor cursuri de informatică, iar apoi i-a trimis lui Gates un e-mail prin care i-a cerut să i se ramburseze contravaloarea studiilor, sugerându-i că i-ar putea face cunoscută public aventura cu rusoaica dacă întrerupe legăturile cu el. Presiunile din partea lui Epstein au venit într-o perioadă când acesta încerca să-l determine pe Gates să se alăture unui proiect la care lucra, un fond caritabil de mai multe miliarde de dolari pe care încerca să-l creeze cu JPMorgan Chase, care i-ar fi plătit lui Epstein taxe de milioane de dolari și l-ar fi ajutat să-și reabiliteze imaginea după ce a pledat vinovat pentru solicitarea și procurarea unor minore pentru prostituție în 2008.  

Vorbind despre acest caz, un purtător de cuvânt al lui Bill Gates a declarat că acesta "s-a întâlnit cu Epstein numai în scopuri filantropice", deși există informații că cei doi, Gates și Epstein, au avut mai multe întâlniri programate începând din 2011, inclusiv călătorii la reședința privată a lui Epstein din New York. 

"Nereușind să îl atragă pe domnul Gates dincolo de aceste chestiuni, Epstein a încercat fără succes să profite de o relație anterioară pentru a-l amenința pe domnul Gates", a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că plata cerută de Epstein pentru studiile Antonovei nu a fost făcută de Gates, deși era vorba de o suma meschină, raportată la veniturile celor doi. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.