Premierul uselist Marcel Ciolacu nu are nici simțul ridicolului, nici al măsurii când e vorba de păstrarea fotoliului de premier afirmând, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, că „un partid responsabil se află la conducerea țării pentru a arăta că este capabil să ia decizii pentru oameni”.
Pare umor marca Times New Roman în contextul în care societatea civilă și mediul de afaceri s-au declarat revoltate, siderate, bulversate etc și au reacționat vehement, în ultimele zile, la setul de măsuri fiscale iresponsabile care lovesc până în pragul falimentului, potrivit experților, sectorul privat și-l menajează pe cel public, protejând cele mai aberante și mai revoltătoare sinecuri. PODUL a scris AICI.
Ciolacu încearcă, în aceeași postare, să calmeze spiritele încinse între colegii de la USL care s-au tot atacat în ultimele zile, tocmai pentru că guvernul nu are soluții realiste pentru a acoperit uriașa gaura bugetară.
„Actul de guvernare este mai important decât păruiala politică. Un partid responsabil se află la conducerea țării pentru a arăta că este capabil să ia decizii pentru oameni, nu pentru a-și expune în piața publică frustrările politice.
Nu mă voi angaja în niciun fel de conflicte care nu au legătură cu prioritățile cetățenilor. Mă voi lupta doar pentru măsurile care țin de viața oamenilor obișnuiți, de nivelul de trai și de problemele lor de zi cu zi.
Ca premier, am datoria să vin cu soluții concrete la realitățile din țară. Iar realitatea este că au fost făcute împrumuturi foarte mari în anii precedenți, iar pandemia a demonstrat o sete incredibilă pentru risipă. Datoria mea este să echilibrez situația. Lipsa de acțiune și bla bla-ul politic înseamnă, în fapt, blocarea fondurilor europene atât de necesare pentru dezvoltare. Și nu voi permite niciodată așa ceva! Nu fug de răspundere și nici nu caut vinovați în trecut. Românii îi știu mai bine pe vinovați.
Rolul meu este să vin cu soluții, să asigur stabilitatea politică și economică a României, să răspund la problemele cetățenilor și să îi protejez pe cei afectați de creșterea prețurilor. De asta mă voi ocupa. Scandalurile și disputele care țin de menajeria politică le las în seama altora”, a scris Ciolacu.
Context. Colegii de guvernare s-au acuzat între ei pentru situația economică dezastruoasă în care se află România. Într-o intervenție la Digi24, Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a apreciat, joi, că Marcel Ciolacu ar trebui să facă un pas în spate și că parteneriatul cu PSD nu e bun.
Robert Sighiartău: „Anul trecut dacă ne aducem aminte Ciolacu ne povestea ce bun o să fie el prim-ministru și ce guvern profesionist va avea, mai profesionist decât cel de la PNL. Se baza pe două lucruri: că are cea mai bună echipa de guvernare și cel mai buh program de guvernare și va aduce România pe cele mai înalte culmi de glorie economică. Deci astea sunt cuvintele lui Ciolacu. Poate că unii dintre noi l-am luat în serios. Eu, personal, nu l-am luat nici atunci, nici acum. Îmi aduc aminte ce spunea Ciolacu anul trecut, că să fii om de stat trebuie să ai onoare, dacă nu, pleci acasă.
Eu nu pot decât să constat astăzi că pe o bună parte din echipa dansului de profesioniști pe care a demis-o la mai puțin de 2 luni de guvernare, deci i-au plecat doi miniștri pentru incompetența, normal, în timp ce mărețul său program de guvernare prin care milita pentru patriotism economic național, pentru companii puternice cu artificii prezentat a agitat majoritatea cetățenilor.
Normal că pentru asta și pentru ce s-a întâmplat cu pensiile speciale, pentru că la fel a trecut legea pe repede înainte - spunându-i de pe atunci și eu și alți colegi că felul cum e făcută legea va pica la Curte - el cu toate astea a fost iresponsabil pentru că acel proiect de lege e esențial pentru a primi tranșa 2 din PNRR care e de 3 miliarde și care pune în dificultate în acest moment bugetul României.
În mod normal ar trebui să facă un pas în spate dacă e vorba de onoare pentru că eu mă întreb cât mai poate dura comedia asta cu "noi suntem oameni de onoare" și vedem că pică una după altă toate promisiunile și dimpotrivă în loc să ni se dea ni se ia”.
La rândul lui, preşedintele PSD Sector 1, Petre Florin Manole, i-a atacat într-un mesaj pe Facebook pe foștii președinți ai PNL Ludovic Orban și Florin Cîțu, afirmând că pentru liberali „bugetul țării a fost o mare roată de cașcaval” și întrebându-l, în final, pe Sighiartău cine se crede dacă susține că a stat „curat între doi tâlhari”.
Petre Florin Manole: „Pentru "liberalii" Orban și Cîțu bugetul țării a fost o mare roată de cașcaval în care, la propriu și la figurat, au săpat găuri tot mai adânci și mai largi.
Anii 2020 și 2021 au fost pentru toată lumea anii pandemiei, însă pentru ei a fost doar debandadă și furt:
- peste 100 de dosare penale pentru achizițiile din pandemie
- peste 1 miliard de lei - achiziții fără nicio regulă doar la UNIFARM
- 500 milioane de lei dați pe produse care erau atât de "urgent necesare" că au expirat în depozite
- 80.000.000 de doze de vaccin, cumpărate pentru o populație de 3 ori mai mică, și care nu se știe nici cât au costat, e "confidențial".
Toate acestea sunt numai vârful icebergului, nu vom înceta să aflăm tot mai multe neregului din acei ani. Nereguli făcute pe bani împrumutați pentru care am plătit și vom plăti dobânzi și pe care îi vom restitui în zeci de ani.
Și de la acoliții acestor doi gropari ai bugetului auzim astăzi dileme despre finanțe, scenarii despre soluții, când ei sunt cei care au generat problemele!!
Cine te crezi tu, Sighiartău, când ne spui că ai stat curat între doi tâlhari?
Cum să vă imaginați vreunul că oamenii vă cred că ați picat ieri în lumea asta, că nici usturoi nu ați mâncat, nici gura nu vă miroase”.