Consilierul prezidențial Marius Lazurca şi generalul Gheorghiţă Vlad au aflat la Washington că Statele Unite vor continua să reducă numărul militarilor americani din România. De ce i-a trimis Nicușor Dan pe cei doi în SUA și ce ar înseamna o nouă retragere americană pentru țara noastră


Consilierul prezidențial Marius Lazurca şi generalul Gheorghiţă Vlad au aflat la Washington că Statele Unite vor continua să reducă numărul militarilor americani din România. De ce i-a trimis Nicușor Dan pe cei doi în SUA și ce ar înseamna o nouă retragere americană  pentru țara noastră

Marius Lazurca, consilierul prezidențial de securitate națională, cel mai important dintre consilierii lui Nicușor Dan, și generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, au fost într-o vizită de mai multe zile în SUA, unde li s-ar fi transmis că, deși Washingtonul ia act cu satisfacție și încântare, de decizia majorării cheluielilor pentru apărare, Statele Unite ar urma să reducă, totuși, în continuare, treptat, numărul militarilor desfășurați în România, potrivit unor informații obținute de Monitorul Apărării și Securității.

Subiectul ar fi fost discutat la Pentagon de Marius Lazurca și generalul Gheorghiță Vlad cu subsecretarul Departamentului de Război al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby.

Oficial, partea americană a confirmat doar că delegației române i-a fost prezentată viitoarea abordare privind revizuirea prezenței militare a SUA în Europa.

 „Pe 29 iulie, l-am găzduit la Pentagon pe consilierul român pentru securitate naţională, Marius Lazurca. Am prezentat în avanpremieră abordarea noastră faţă de Revizuirea Posturii Europei. De asemenea, am recunoscut abordarea proactivă a României în ceea ce priveşte transferul responsabilităţii. Am convenit că este timpul ca aliaţii să transforme cheltuielile de apărare în capacitate de luptă reală în cadrul NATO 3.0”, a transmis Colby Elbridge pe X care a și postat mai multe imagini cu delegația României, parcă exagerat de timorată. Vezi foto mai jos!

„Practic, cei doi au ajuns la Washington în perioada Global Posture Review — „revizuirea globală a posturii (militare)", adică exercițiul periodic prin care Pentagonul reevaluează unde, cu ce forțe și cu ce infrastructură sunt desfășurate trupele americane în lume, pentru a fi aliniate cu strategia administrației SUA. Global Posture Review se concentrează deci pe (i) câți militari trebuie trimiși în afara țării; (ii) echipamentele și bazele militare unde urmează să fie cazați; (iii) acordurile necesare cu statele gazdă. Sub fiecare președinte are loc un astfel de audit strategic în funcție de filosofia defensivă a Casei Albe. În 2021, sub Joe Biden a fost confirmată prezența în Europa. În acest moment, însă, ecuația se schimbă, iar poziția subsecretarului Apărării Elbridge Colby, interlocutorul delegației române, este că resursele SUA sunt finite, iar prioritatea este China și regiunea Indo-Pacifică. Colby este teoreticianul principal al reducerii efectivelor din Europa și al ierarhizării priorităților, după cum rezultă și din cartea lui The Strategy of Denial: American Defense in an Age of Great Power Conflict” (2021).”, a comentat și jurnalista Sabina Fati într-o analiză pe Deutsche Welle. (Analiza poate fi citit integral AICI)

În acest moment, mai sunt între 900 şi 1.000 de militari americani, o bună parte dintre ei aflându-se la Mihail Kogălniceanu. La Deveselu, se află în jur de 200-250 de militari americani, la Câmpia Turzii în jur de 100 de militari şi restul la Mihail Kogălniceanu.

Deşi planul SUA face parte dintr-un program mai extins şi complex şi nu are legătură exclusiv cu relaţia pe care Washingtonul o are cu statele europene, trebuie menţionat că trimiterea de militari americani în Polonia a fost prezentată de Donald Tusk, anul acesta, ca o reuşită a diplomaţiei poloneze şi ca un rezultat al multor eforturi ale oficialilor americani pe lângă Departamentul pentru Război şi Departamentul de Stat. Asta înseamnă că, în ciuda planurilor pe termen lung ale Casei Albe vizavi de relaţia cu Europa, în materie de apărare, unele aspecte pot fi schimbate dacă se fac îndeajuns de multe eforturi şi dacă SUA consideră că merită să investească în apărarea unui stat NATO, mai scrie Monitorul Apărării și Securității. 

Anul trecut, Statele Unite au retras din România aproximativ 1.000 de militari trimiși la Mihail Kogălniceanu după declanșarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022. 

Ministerul Apărării Naționale din România a catalogat procesul drept o reconfigurare strategică. România continuă să dezvolte infrastructura critică (precum extinderea Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu) și să găzduiască structuri aliate importante, devenind centrul operațional al NATO la Marea Neagră.

Planul general prevede ca Statele Unite să înceapă reducerea efectivelor din Europa (care numără în total aproximativ 80.000 de militari) în următoarele 6 luni (începutul anului 2027). Sute de militari americani vor fi afectați de această măsură în România.

Întâlnirea dintre Marius Lazurca, generalul Vlad Gheorghe și subsecretarul american Elbridge Colby.

 

Marius Lazurca a venit cu foi scrise cu pixul...

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.