EXCLUSIV Podul.ro: AFACEREA vânzării de cetățenii române. Cum devin RUȘII și ucrainenii posesori de cetățenii române după ce învață 20 de cuvinte în limba română și vin de două ori la București, în timp ce basarabenii sunt umiliți ani și ani pentru a-și redobândi cetățenia română, deși aceasta le aparține de drept. O afacere pe placul statului. Care sunt tarifele


EXCLUSIV Podul.ro: AFACEREA vânzării de cetățenii române. Cum devin RUȘII și ucrainenii posesori de cetățenii române după ce învață 20 de cuvinte în limba română și vin de două ori la București, în timp ce basarabenii sunt umiliți ani și ani pentru a-și redobândi cetățenia română, deși aceasta le aparține de drept. O afacere pe placul statului. Care sunt tarifele

În timp ce românii basarabeni sunt nevoiți să aștepte ani și ani de zile pentru a-și redobândi cetățenia română, care le aparține în virtutea dreptului istoric și care, în mod normal, trebuia să le fie asigurată tuturor acelora ce o solicită, printr-o procedură simplificată, cetățenii străini precum rușii sau ucrainenii, care nu au nici cea mai mică legătură de rudenie cu spațiul românesc, o pot cumpăra în schimbul a câtorva mii de euro.

S-a tot scris și investigat de către presa de la București, dar și de către cea de la Chișinău, despre afacerile cu cetățenii române oferite pe bani unor alogeni non-români, fie ei din Rusia, Ucraina sau din așa-zisa Transnistria, mai ales în cursul ultimilor 2 ani, perioadă în care mulți cetățeni ruși, dar și mulți ucraineni, și-au dorit brusc să devină cetățeni români. 

Trebuie spus că rușii își doresc pașaportul românesc pentru a evada din statul terorist Federația Rusă, un stat supus multiplelor sancțiuni și rămas fără nicio perspectivă de dezvoltare și democratizare. Ucrainenii, la rândul lor, sunt mânați în principal de două motive: dorința de a călători (bărbații care prezintă un pașaport ucrainean la punctele de trecere a frontierelor ucrainene sunt întorși înapoi, nu pot părăsi Ucraina), dar și de a merge în Vest, la muncă.  

Astfel, și unii și alții își îndreaptă privirile spre România, dar nu pentru a munci și a rămâne în România, ci doar pentru a cumpăra cetățenia statului nostru. 

Podul.ro a discutat cu reprezentanții agenției ”Migration Atlas”, o agenție specializată în obținerea pentru cetățenii străini (în special, ruși și ucraineni) a cetățeniei române, dar și a altor acte de identitate sau de circulație. Jurnalistul Podul.ro s-a prezentat drept cetățean rus cu origini ucrainene, care își dorește obținerea cetățeniei române. Dialogul a fost purtat în limba rusă (mai jos vă prezentăm traducerea în română):

Podul.ro: Bună ziua. Sunt un cetățean al Federației Ruse. Doresc să obțin cetățenia română. Care este prețul aproximativ?

Migration Atlas: Bună ziua! Ați avut români în familie sau strămoși care au trăit pe teritoriul României?

Podul.ro: Nu.

Migration Atlas: Poate că ați avut strămoși născuți pe teritoriul Ucrainei sau al Republicii Moldova ?

Podul.ro: Da, în Harkov, dar ucraineni.

Migration Atlas: Excelent! În prezent, România oferă un program de repatriere simplificat și garantat pentru cetățenii Federației Ruse, fără cunoștințe de limbă, fără reședință în țară și fără renunțarea la cetățenia actuală. 

Conform Directivei nr. 38 a Parlamentului European din 2004, cu cetățenia română puteți trăi și munci în întreaga UE cu aceleași drepturi. Timpul de procesare durează 12-18 luni. Aveți nevoie de un pachet minim de documente și de două drumuri până la București. Sau puteți depune cererea de cetățenie cu o împuternicire pentru un avocat. După un an, veniți la București pentru a depune jurământul (veți învăța 20 de cuvinte în limba română) și pentru a vă ridica statutul de cetățean român. Prețul depinde de volumul de muncă și de disponibilitatea documentelor pe care le aveți, costul final, care este scris în contract, este stabilit de juriștii noștri. Costurile aproximative sunt de la 6000 la 7000 de euro pentru un solicitant adult. Plata în etape. Dacă considerați relevantă întrebarea, voi transmite contactele dvs. juristului și puteți discuta detaliile.

Pe site-ul agenției sunt indicate patru oficii ale firmei, în patru state diferite. În Rusia, agenția deține două oficii, este vorba despre oficiul din strada Vorobiovskoe Șose 6 (Șoseaua Vorobiovskoe 6) din Moscova, iar cel de-al doilea oficiu fiind pe strada Lermontovsky 7 (Business Center Lermontov). Un oficiu al firmei se află în România, la București, pe bulevardul Iuliu Maniu 6L. Agenția mai are un oficiu în Belarus, la Minsk, pe strada Mogilevskaya, casa 39, dar și unul în Bulgaria, la Sofia, pe strada Dimiter Mollov 8, EVROPARK BC, 1750 TINERET 1 – detalii AICI.

Totodată, pe site-ul agenției sunt detaliați pașii necesari pentru obținerea cetățeniei române: 

,,Juriștii noștri ajută la colectarea documentelor necesare pentru depunerea cererii. Vi se atribuie un număr unic - DOSAR - cu ajutorul căruia vă puteți urmări progresul în coada electronică pentru obținerea cetățeniei române. Veți fi informat de către un specialist al companiei cu privire la includerea dvs. în coada de așteptare. Veți fi însoțit personal la Ministerul Justiției din România de către un jurist al companiei noastre. Depunerea documentelor se face pe bază de programare, astfel încât data vizitei la Ministerul Justiției va fi convenită în prealabil cu dumneavoastră. Prezența dumneavoastră la depunerea documentelor este obligatorie. Specialiștii companiei vă vor ajuta să vă înscrieți pentru depunerea jurământului de cetățenie. Întreaga procedură nu durează mai mult de o oră, după care vi se va elibera un document care confirmă oficial statutul de cetățean român - certificatul de cetățenie. Avocații noștri vă vor ajuta să obțineți un pașaport românesc și toate documentele interne aferente cât mai curând posibil după depunerea jurământului. Cu sprijinul Migration Atlas, veți deveni cetățean al Uniunii Europene în doar 12 luni”.

,,Migration Atlas” le promite clienților săi ajutor în obținerea unor acte precum certificatul de cetățenie română, certificat de căsătorie românesc, adeverință, carte de identitate românească, pașaport românesc, permis de conducere.  

În timp ce românii din Republica Moldova sunt puși la cozi interminabile de așteptare pentru a-și ,,redobândi” ceea ce, de fapt, le aparține de drept, un drept care le-a fost furat de Stalin în 1940 și 1944, prin dezmembrare și genocid, iată că cetățenii care n-au nici în clin, nici în mânecă cu poporul român, în nici doi ani, pur și simplu își cumpără această cetățenie, la pachet cu alte acte relevante. Iar ANC-ul, de care sute și mii de basarabeni s-au plâns pe rețelele de socializare că le tergiversează procesul de redobândire, se pare că dă prioritate străinilor. 

Mai mult, din cauza unei birocrații absurde, practic mulți basarabeni sunt nevoiți să apeleze și ei la așa-zisi intermediari și la astfel de structuri pentru a-și redobândi cetățenia română, iar ANC-ul – o arată toate indiciile – e interesat menținerea acestei situații. Dar până când?

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.