"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
De-a lungul funestei sale existențe, Securitatea a acționat pe teritoriul statelor occidentale, prin numeroase acțiuni cu caracter terorist, atentate, răpiri și asasinate. Țintele au fost principalii opozanți ai regimului comunist de la București. Mâna lungă a comunismului era capabilă să atingă orice refugiat care deranja prin activitatea sa. Fie că a fost vorba de răpirea unor lideri ai emigrației românești, aduși în țară și executați sau întemnițați (Oliviu Beldeanu, Traian Puiu - secretarul general al Mișcării Legionare, ori Aurel Decei), de atacuri cu bombă (cele adresate lui Paul Goma, țărănistului Nicolae Penescu sau atentatul de la postul de radio Europa Liberă), ori acțiuni de asasinat prin otrăvire (cazul Virgil Tănase), operațiunile – numite codificat „afaceri umede” – au fost coordonate de Direcția de Informații Externe a Securității și subordonate direct conducerii comuniste din acei ani.
După 1989, nici unul dintre decidenții și executanții acestor acțiuni cu caracter terorist pe teritoriul statelor occidentale nu a fost tras la răspundere de statul român, care a asumat astfel vinovăția pentru acele crime și după caderea comunismului.
Monseniorul Zăpârțan
Vasile Zăpârțan (n. 27 aprilie 1918, Benediug, azi Mănăstirea, județul Cluj) a fost rectorul misiunii Române Unite cu Roma din München începând cu 1957 și până la moartea sa în 1976. El a înființat, sub egida Misiunii Române Unite, “Fondul de Ajutor al Românilor din Germania” (FARG) cu sediul la München, având ca scop ajutorarea financiară a românilor refugiați din România comunistă, în vederea integrării lor și realizării unei situații în Germania occidentală.
Monseniorul Zăpârțan era un fervent critic al regimului comunist de la București, pe care îl ataca în luări de poziție publice, denunțând nu numai persecuția Bisericii Catolice din România, ci și „subjugarea și înjosirea Bisericii Ortodoxe Române de către regimul comunist”. A fost corespondent pentru România al publicației ”Kirche in Not”, dedicată susținerii bisericilor creștine din lagărul socialist.
În anul 1976 a obținut, de la preotul Emil Riti, înregistrarea audio în care cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, deținut în domiciliu forțat, recitise rezoluțiunea de la Alba Iulia din 1918. Zăpârțan a predat înregistrarea la postul de radio Europa Liberă, care a transmis-o pe post.
Deseori, Părintele Vasile Zăpârțan însoțea pe refugiații sosiți, la lagărele de refugiați de la Zirndorf sau Nurnberg, ajutându-i să se înregistreze și să primească adăpost.
Leontieș
Dumitru (Demetrius) Leontieș (n. 1 septembrie 1917 la Vama, Bucovina), absolvent al Facultății de Drept din Cernăuți, scriitor și militant în Mișcarea Legionară încă din anii 1930, în cadrul căreia deținea gradul de comandant, se refugiase în Germania în 1941, pentru a scăpa de persecuțiile regimului antonescian. După 1945, s-a remarcat în cadrul exilului românesc, fiind un militant incisiv împotriva regimului comunist din România.
În ziua de 5 August 1976, Monseniorul Vasile Zăpârțan a plecat la Nürnberg împreuna cu doctorul Dumitru Leontieș și cu alte două persoane recent venite din România, cu scopul de a le înregistra și de a le face formalitățile necesare pentru rămânerea în Germania.
Asasinatul
În după-amiaza acelei zile, pe la orele 14.00-15.00, întorcându-se de la Nürnberg la München, între Manching si Langenbruck, automobilul Monseniorului Zapârțan a “deviat” de pe autostradă (după spusele șoferului autocamionului care venea din spate, fiind martor) și a intrat într-un copac de pe marginea autostrăzii. “Accidentul” s-a soldat cu trei morți printre care și Monseniorul Zăpârțan și Dumitru Leontieș.
Inițial, ancheta autorităților federale a evidențiat explicit indicii conform cărora accidentul fusese provocat, suspectând un asasinat, dar ulterior cazul a fost închis în mod suspect.
După defectarea sa, fostul șef al spionajului comunist, generalul Ion Mihai Pacepa, a dezvaluit ca acest “accident” a fost opera regimului comunist din România, execuția preotului Zăpârțan fiind ordonată personal de Ceaușescu (cf. Orizonturi Rosii, Editura Ziarului “Universul”, New York 1988, p.131).
„Ceaușescu poate fi teribil de violent când are pică pe cineva. Curând după venirea sa la putere a simțit pentru prima dată gustul usturător al criticii publice, venită din partea unui lider emigrant român și reacția sa imediată a fost: ‹Omoară-l fără milă!›. Omul care l-a criticat a fost Vasile Zăpârțan, un preot emigrant (greco-catolic) care trăia în Germania de Vest și care a denunțat cultul personalității lui Ceaușescu, atât în discursuri publice, cât și în slujbe bisericești”.
