Continuă LGBT-izarea Bisericii Daneze. Episcopii danezi pledează pentru trecerea la limbajul și ritualurile incluzive, neutre, dorite de haoticul curent al genului fluid


  • ACP
  • Nov 6, 2023 20:00
  • 663
Continuă LGBT-izarea Bisericii Daneze. Episcopii danezi pledează pentru trecerea la limbajul și ritualurile incluzive, neutre, dorite de haoticul curent al genului fluid

Biserica Daneză este favorabilă schimbării ritualului cununiei prin folosirea termenilor de gen neutru și adoptarea unor formule noi de cult, pentru a veni în întâmpinarea celor din zona LGBT, pentru care a făcut posibilă cununia începând cu anul 2012. Episcopii danezi vor să permită tuturor slujitorilor Bisericii Daneze să folosească un ritual al căsătoriei neutru din punct de vedere sexual, care este utilizat în prezent pentru căsătoria cuplurilor gay, conform publicației Kristeligt Dagblad.  

Acest ritual diferit de ritualul tradițional conține inclusiv texte biblice modificate, precum cel din cartea "Facerii", unde se spune că Dumnezeu a creat "bărbatul și femeia", ori cel din Noul Testament, unde Mântuitorul Hristos explică faptul că un bărbat trebuie "să-i lase pe tatăl și pe mama sa, să fie cu soția sa și vor fi amândoi un trup". Mai mult, s-au făcut și sugestii pentru lecturi alternative.

Birgitte Kragh Engholm, care este pastor în Copenhaga, susține că ritualul clasic al cununiei ar putea fi abandonat, deoarece ar fi oarecum învechit, precum multe alte ritualuri folosite în Biserica Daneză. 

"Slujba se desfășoară și nu auzi ce se spune. Dar când folosesc acest ritual (neutru), cuplul are lacrimi în ochi deja de la cuvintele de început. Nu pentru că sentimentele ar fi deosebit de importante. Dar ceva spune că ritualul creează o scenă și formează un cadru în care în centru se afla dragostea cuplului", a spus Engholm.  

"Când discut cu acele cupluri care se cunună, de obicei întreb dacă s-au uitat pe textul ritualului înainte. Aproximativ un cuplu din 50 au făcut asta. Apoi sugerez să folosim acest ritual (neutru), care este atât de magnific din punct de vedere teologic, de apropiat de viață și poetic", a mai zis Birgitte Kragh Engholm.

Există însă și opinii contrare în privința schimbării ritualurilor, precum cea a episcopului Peter Skov-Jakobsen, care a avertizat că Biserica nu ar trebui să își abandoneze ritualurile. 

"Trebuie să discutăm despre statutul ritualului actual, deoarece acesta nu poate fi anulat pur și simplu. Cei care cred că un alt ritual va veni acum și îl va înlocui pe cel vechi nu ar trebui să-și facă griji", a declarat acesta pentru Kristeligt Dagblad. 

Skov-Jakobsen consideră că următorul pas în Biserica Daneză ar fi să se discute despre cea mai bună modalitate de a încorpora ambele ritualuri în ceremoniile de căsătorie. 

"De obicei preotul este cel care decide ce ritual va fi folosit și, dacă nu sunteți de acord, puteți găsi întotdeauna un alt preot sau alta biserică care să se potrivească mai bine cu dorințele voastre pentru cununie", a adăugat Skov-Jakobsen. 

Pastorul Kristine Krarup Ravn avertizează însă că diversitatea liturgică nu este neapărat un lucru bun. 

"Pericolul este că Biserica Populară (Biserica Daneză) funcționează din ce în ce mai puțin ca o singură unitate recunoscută. Sunt complet convinsă că marea majoritate din Biserica Populară este mulțumită de ritualul de cununie care se află în cartea de cult și dacă deodată încep să circule povești că poți alege alte ritualuri, atunci poate deveni dificil de gestionat", a precizat aceasta. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.