Finanțarea americană destinată Kyivului, pe butuci. Scrisoarea disperată adresată Congresului de administrația Biden: "Momentul pentru a ajuta o Ucraină democratică să lupte împotriva agresiunii ruse este chiar acum!". Ce s-ar putea întâmpla fără ajutorul din partea SUA


Finanțarea americană destinată Kyivului, pe butuci. Scrisoarea disperată adresată Congresului de administrația Biden: "Momentul pentru a ajuta o Ucraină democratică să lupte împotriva agresiunii ruse este chiar acum!". Ce s-ar putea întâmpla fără ajutorul din partea SUA

Congresul american a primit luni o notificare urgentă cu privire la necesitatea de a aproba suplimentar asistență militară și economică pentru Ucraina în valoare de mai multe miliarde de dolari, cu explicația că efortul de război al Kyivului, de a se apăra de invazia rusească, s-ar putea poticni fără acest ajutor.  

Într-o scrisoare publică adresată liderilor Camerei și Senatului, directoarea Oficiului de Management și Buget, Shalanda Young, a avertizat că fără finanțarea americană oferită sub formă de arme, muniție și asistență economică, Ucraina va îngenunchea pe câmpul de luptă la sfârșitul anului.  

Washingtonul a rămas deja fără bani de alocat pentru a susține economia Ucrainei, iar "dacă economia Ucrainei se prăbușește, aceasta nu va mai putea continua să lupte. Punct. Am rămas fără bani – și aproape fără timp", a scris Shalanda Young.  

Congresul a alocat deja 111 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina, din care 67 de miliarde de dolari ca finanțare pentru achiziții militare, 27 de miliarde de dolari pentru asistență economică și civilă, iar 10 miliarde de dolari pentru ajutor umanitar. Problema este că toate aceste fonduri au fost epuizate până la sfârșitul lunii noiembrie, cu excepția a aproximativ 3% din finanțarea militară.

În aceste condiții, în ultimele săptămâni Washingtonul a fost forțat să încetinească ritmul asistenței militare pentru Kyiv, pentru a mai dispune astfel de ceva rezerve până când Congresul va aproba finanțări suplimentare.

Acum, în timp ce Congresul dezbate un pachet nou de asistență solicitat de Joe Biden, în cuantum de aproape 106 miliarde de dolari și care include 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, trebuie reliefat că acesta este condiționat de cererile republicanilor pentru întărirea securității la granița dintre SUA și Mexic.

În aceste momente, nu mai sunt bani "pentru a sprijini Ucraina în luptă", a transmis Congresului directoarea Oficiului de Management și Buget, adăugând că aceasta nu reprezintă o problemă a cărei soluționare poate fi amânată pentru anul viitor, căci "momentul pentru a ajuta o Ucraină democratică să lupte împotriva agresiunii ruse este chiar acum”. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.