Kuleba: "Putem reconstrui școli, spitale și infrastructură pe cheltuiala țării care le-a distrus. Activele rusești înghețate sunt suficiente pentru a acoperi mai mult de 80% din nevoile de reconstrucție ale Ucrainei". Occidentul, în căutarea unei modalități de a da curs acestei linii de finanțare către Kyiv


Kuleba: "Putem reconstrui școli, spitale și infrastructură pe cheltuiala țării care le-a distrus. Activele rusești înghețate sunt suficiente pentru a acoperi mai mult de 80% din nevoile de reconstrucție ale Ucrainei". Occidentul, în căutarea unei modalități de a da curs acestei linii de finanțare către Kyiv

Valoarea totală a activelor rusești înghețate poate acoperi mai mult de 80% din nevoile de reconstrucție ale Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, într-un interviu acordat recent pentru ziarul spaniol El Pais. 

Aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele băncii centrale ruse au fost înghețate în Occident, ca reacție la invazia la scară largă pe care Moscova o desfășoară asupra Ucrainei. Aliații Kyivului au discutat pe parcursul ultimelor luni despre identificarea unei modalități legale de a confisca fondurile ruse, sume care ar putea fi direcționate ulterior pentru a susține eforturile de război și de reconstrucție ale Ucrainei.

Există semnale că discuțiile de acest tip între oficialii americani și europeni s-au intensificat în ultimele săptămâni, președintele american Joe Biden solicitând ca o strategie să fie finalizată până în data de 24 februarie 2024, atunci când se vor împlini doi ani de la declanșarea de către Rusia a invaziei la scară largă asupra Ucrainei. 

În interviul acordat pentru El Pais, Kuleba și-a exprimat încrederea că Ucraina va primi fonduri din activele înghețate ale Rusiei.

"Asta se va întâmpla 100%. Întrebarea este în ce măsură, pentru că există trei elemente: activele înghețate în sine, profiturile pe active și impozitele pe acele profituri. Dar se va întâmpla pentru că are sens ca Rusia să plătească", a spus Kuleba.

"Și există suficiente active înghețate pentru a aborda reconstrucția Ucrainei... Putem reconstrui școli, spitale și infrastructură pe cheltuiala țării care le-a distrus", a continuat ministrul ucrainean. 

Kuleba consideră că Ucraina va primi primele fonduri înainte de încheierea războiului, precizând, pe de altă parte, că este nevoie de "un sistem cuprinzător pentru rezolvarea problemelor juridice, pentru mecanisme financiare, respectiv pentru transparență".

"Nu poți obține totul într-o singură zi, ci necesită un proces... Este un instrument juridic, de reglementare și financiar complicat. Dar, deși unii au îndoieli, această decizie trebuie luată pentru că este cea mai naturală decizie dintre toate", a mai precizat Kuleba. (sursa: Kyiv Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.