David Cameron oferă asigurări că Marea Britanie va sprijini pe termen lung Ucraina: "Aceasta e în mod absolut provocarea generației noastre!"


David Cameron oferă asigurări că Marea Britanie va sprijini pe termen lung Ucraina: "Aceasta e în mod absolut provocarea generației noastre!"

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat pe 9 ianuarie că sprijinul pentru Ucraina la nivelul țării sale este bipartizan, nefiind subiectul unor controverse precum în Statele Unite ale Americii. Cameron a adăugat că Marea Britanie este pregătită să sprijine Ucraina pentru mulți ani de acum înainte.

Cameron a făcut declarațiile în cauză pe parcursul unei reuniuni a Comisiei pentru Afaceri Externe, prima de când a fost numit în funcția de ministru de Externe, respectiv în luna noiembrie 2023. Reuniunea din data de 9 ianuarie a fost dominată în mare măsură de discuții despre conflictul Israel-Hamas, în legătură cu care David Cameron a deplâns că "distrage atenția de la Ucraina".

"Este treaba celor mai puternici susținători ai Ucrainei, printre care aș spune că Regatul Unit se află pe bună dreptate, să facem tot ceea ne stă în putință pentru a o menține cât mai sus pe ordinea de zi", a reliefat Cameron. 

Întrebat despre posibilitatea ca alegerile prezidențiale din SUA din acest an să dăuneze sprijinului occidental pentru Ucraina, Cameron a precizat că este încrezător că Marea Britanie își va putea asigura angajamentul pe termen lung, deoarece nu asta nu reprezintă "o problemă de dispută în politica britanică".

"Suntem pregătiți să sprijinim Ucraina până în 2024, 2025, 2026... pentru că aceasta este în mod absolut provocarea generației noastre", a adăugat ministrul britanic de Externe. 

Cameron a subliniat, de asemenea, că Marea Britanie, împreună cu ceilalți aliați occidentali ai Ucrainei, trebuie să-și intensifice producția militară ca reacție la tendința Rusiei de a-și transforma economia într-una de război. 

PIB-urile combinate ale coaliției pro-Ucrainei "depășesc Rusia cu 25-1", a spus Cameron.

Așadar, "nu ar trebui să ne fie imposibilă" consolidarea unei "baze industriale suficiente" pentru a concura cu capacitatea sporită a Rusiei, a completat Cameron. (sursa: Kyiv Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.