Clotilde Armand anunță că va candida din nou la Sectorul 1 și că îl susține pe Nicușor Dan pentru un al doilea mandat de primar general. Primărița acuză PNL de trădare


Clotilde Armand anunță că va candida din nou la Sectorul 1 și că îl susține pe Nicușor Dan pentru un al doilea mandat de primar general. Primărița acuză PNL de trădare

Clotilde Armand a anunţat că va candida din partea USR şi a aliaţilor săi pentru un nou mandat de edil al Primăriei Sectorului 1, pentru că trebuie să continue ceea ce a început şi că va susţine o candidatură a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei din partea forţelor de dreapta.

„Suntem o alianţă de dreapta, avem împreună cu noi alte partide de dreapta şi avem încredere că vom putea să construim o majoritate. (...) Sunt candidatul USR. Restul trebuie să fie formalizat", a declarat Clotilde Armand, marţi, la Digi 24.

Ea a adăugat că are multe proiecte în curs de desfăşurare. „Mai candidez (...) pentru că trebuie să continuăm ceea ce am început. Avem multe proiecte care sunt în curs de desfăşurare. Avem multe proiecte blocate de Consiliul Local care trebuie deblocate", a spus Clotilde Armand.

Armand a menţionat că îl susţine pe Nicuşor Dan, deoarece are încredere în proiectul pe care îl are pentru Capitală. „Ne ţinem de promisiune şi ieşim cu ce am spus, adică toleranţă zero la corupţie, toleranţă zero la încălcarea legilor, vrem o construcţie şi o dezvoltare a Bucureştiului, a Sectorului 1, pe nişte baze corecte", a afirmat primarul.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, declarase, luni seară, tot la Digi24 că se află în discuții „cu toate partidele de dreapta” pentru a obține susținerea acestora în vederea unui nou mandat la Primăria Bucureștiului, apreciind că „dacă există un candidat unic al Dreptei candidatul de dreapta are prima şansă. Dacă sunt mai mulţi candidaţi de dreapta câştigă candidatul PSD-ului”.

În ceea ce priveşte conflictul său cu consilierii locali ai PNL şi PSD, Armand a menţionat că este vorba despre o „trădare" a PNL faţă de cetăţeni.

„Această trădare a avut loc la nivel naţional, la nivel de Bucureşti şi la nivel de Sectorul 1. La nivel naţional (...) sloganul a fost: 'Votaţi PNL, pentru a scăpa ţara de ciuma roşie!' şi au format un guvern cu PSD. La nivel de Bucureşti sunt pe cale să îi retragă sprijinul lui Nicuşor Dan şi să îl promoveze pe domnul Burduja (...), la nivel de sectorul 1 eu m-am ţinut de angajamentele de campanie. (...) Avem un acord între PNL şi mine care stă în dulap, în biroul viceprimarului PNL, neatins", a adăugat Clotilde Armand.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.