VIDEO. Cum s-a folosit Vladimir Putin de habarnistul Tucker Carlson pentru a transmite un mesaj sinistru Vestului: îl vrea, la schimb, pentru jurnalist american arestat în Rusia pe colonelul FSB criminal Vadim Krasikov, care a asasinat, la Berlin, un fost militar cecen


VIDEO. Cum s-a folosit Vladimir Putin de habarnistul Tucker Carlson pentru a transmite un mesaj sinistru Vestului: îl vrea, la schimb, pentru jurnalist american arestat în Rusia pe colonelul FSB criminal Vadim Krasikov, care a asasinat, la Berlin, un fost militar cecen

În interviul acordat controversatului jurnalist american Tucker Carlson căruia i-a ținut și un curs de istorie rusească timp de mai bine de 30-40 de minute, Vladimir Putin s-a declarat convins că se poate ajunge la un acord pentru eliberarea lui Evan Gershkovici, un reporter american arestat anul trecut în Rusia pentru „spionaj”.

Chestionat spre finalul interviului de peste două ore despre soarta jurnalistului american în privința căruia opinia publică din SUA este preocupată și îngrijorată, liderul autoritar de la Kremlin a afirmat că „servicile speciale (din cele două țări) sunt în legătură pe această temă. Se discută. Cred că se poate ajunge la un acord dacă partenerii noștri iau măsuri reciproce”.

Evan Gershkovici, în vârstă de 32 de ani, reporter al publicației americane The Wall Street Journal, a fost arestat în orașul Ekaterinburg, la aproximativ 1.600 km est de Moscova, la 29 martie 2023.

 

În ianuarie, Rusia a prelungit din nou arestul preventiv până la sfârșitul lunii martie. Gershkovici riscă până la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

„Am făcut atât de multe gesturi de amabilitate încât le-am epuizat pe toate. Și nu am văzut pe nimeni care să ne răspundă în același fel.  (…) Suntem însă dornici s-o rezolvăm, dar în anumiți termeni care sunt discutați pe canalele serviciilor noastre speciale. Cred că putem ajunge la o înțelegere”, a spus Putin, insistând că Gershkovici, care nu a fost încă judecat, ar fi primit informații clasificate.

Tiranul a sugerat și pe cine ar dori  Rusia la schimb: „o persoană aflată în arest într-o țară aliată a SUA și care, datorită sentimentelor sale patriotice, a eliminat un bandit într-una dintre capitalele europene... (și acest „bandit”) în timpul evenimentelor din Caucaz, știți ce făcea? Nu aș vrea să spun, dar totuși o să vă zic. Îi arunca pe soldații noștri căzuți prizonieri în drum și trecea cu mașina peste capul lor. Ce fel de persoana e asta? Poate fi măcar numit om?". 

Toți cunoscătorii spațiului ex-sovietic au afirmat că Putin se referă, cu siguranță, la Vadim Krasikov, un asasin FSB aflat în prezent în închisoare în Germania după ce l-a împușcat mortal pe militarul ceceno-georgian Zelimhan Hangoșvili, într-un parc din Berlin în 2019.

Hangoșvili, comandant militar care a luptat contra rușilor în ce de-al doilea război cecen, la începutul anilor 2000, se refugiase în Germania în 2016, după ce fusese vizat de mai multe tentative de asasinat. Așa cum nici alți luptători ceceni sau exilați ruși în conflict deschis cu Kremlinul nu au reușit să găsească în Occident protecția necesară care să-i păzească de răzbunarea serviciilor secrete rusești, nici Hangoșvili nu a supraviețuit prea mult în țara în care se refugiase și care refuzase să-i acord azil și protecție. A fost împușcat ziua în amiaza mare pe 23 august 2019, în parcul Kleiner Tiergarten din Berlin, de către coloneul FSB Vadim Krasikov, pe care Putin încearcă deja de mai mulți ani să-l repatrieze, după ce inițial a negat orice legătură că acesta. 

Vadim Krasikov, acum în vârstă  de 58 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață în decembrie 2021 pentru asasinarea militarului cecen. Pe durata întregului proces, acuzatul a respins identitatea pe care i-o atribuia Parchetul german, afirmând că „nu cunoaşte pe nimeni” cu numele Krasikov. El a afirmat că se numeşte Vadim Sokolov, are 50 de ani, este „rus, celibatar şi inginer în construcţii”. 

Deși inițial Moscova a negat orice implicare în asasinat sau conexiune cu FSB-istul criminal, justiţia germană a considerat din start că autorităţile ruse au ordonat execuția. 

„Acuzatul a fost comandantul unei unităţi speciale a serviciilor secrete ruse FSB”, a afirmat parchetul german, arătând că FSB-istul „a lichidat un opozant politic” ca urmare a unui „atentat pregătit în mod evident de multă vreme” şi executat „cu sânge rece”. 

Asasinul ajunsese în Germania folosind un pașaport rus emis pe numele Vadim Sokolov, însă experții s-au îndoit de autenticitatea documentului, iar site-ul de investigații jurnalistice Bellingcat a arătat că numele Vadim Sokolov nu este real, asasinul primind un număr de identificare fiscală cu câteva zile înainte de a solicita o viză Schengen pentru a călători în UE. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a statului rus, au subliniat jurnaliștii.

Asasinul FSB Vadim Krasikov,

După invazia din Ucraina, Moscova nu s-a mai formalizat și a cerut Statelor Unite, în 2022, pe când negocia extrădarea unor cetățeni americani arestați în Rusia, eliberarea asasinului Vadim Krasikov, propunere considerată scandaloasă la acel moment atât de americani, cât și de germani.

Christo Grozev, jurnalist de investigații din cadrul Bellingcat, a reacționat pe contul său de Twitter, declarându-se stupefiat: „Putin îl echivalează pe Evan Gershkovici, un jurnalist care făcea ceea ce fac jurnaliștii (să caute și să expună secrete), cu Vadim Krasikov, un asasin profesionist al FSB pe care - Putin recunoaște în cele din urmă - l-a trimis să îl asasineze pe Hangoșvili la Berlin. Este freudian și halucinant în același timp prin obscenitate. Putin cere de luni de zile SUA să îl schimbe pe Evan cu ucigașul Krasikov. Fără să-și dea seama că Germania este o țară suverană care nu va accepta instrucțiuni de la SUA”. 

„Marele” Tucker Carlson care a tăcut, de altfel, agasat, zeci de minute pe perioada interviului când Putin s-a rătăcit în prelegeri istorice, nu a știut nici măcar în acest punct să intervină și să contextualizeze solicitarea revoltătoare a interlocutorului său. VIDEO de la 1 h 51 min aproximativ. 

A făcut însă o afirmație despre Transilvania pe care am scos-o în evidență pe pagina de Facebook a PODUL. 


Mai jos, transcrierea în engleză a schimbului de replici dintre cei doi cu privire la eliberarea jurnalistului american: 

 

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.