"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un amplu interviu acordat Podul.ro (detalii AICI), scriitorul și fostul deținut politic Alexandru Mihalcea (foto stânga sus / sursa: arhiva Podul.ro) dezvăluie un episod de un haz dement, pe care l-a auzit în perioada anilor de detenție. Supranumit ”Măcelarul de la Interne”, criminalul Gheorghe Enoiu (director al Direcției de Anchete Penale a MAI / foto jos) coordona mai multe echipe de bătăuși lipsiți de orice scrupule. Printre aceștia se remarca huiduma Emil Brânzaru, fost boxer la Dinamo, care bătea cu o sălbăticie proverbială.
La un moment dat, Brânzaru și alți vlăjgani securiști au năvălit peste un evreu haham și au purces la o percheziție. Mereu nesătul, gorila Brânzaru a dat peste un borcan pe care l-a crezut plin cu jumări, așa că le-a halit cu bucurie. Apoi a aflat că, de fapt, ”jumările” erau niște prepuțuri prelevate cu prilejul unor circumcizii. În cele ce urmează vă prezentăm relatările domnului Alexandru Mihalcea.
Alexandru Mihalcea: ”Vedeți dumneavoastră, s-au scurs trei decenii de la Revoluție și pe criminali nu i-a întrebat nimeni nimic, justiția s-a făcut și încă se mai face că nu-i vede. Îi lăsăm la o parte pe cei cu adevărat notorii, bunăoară un Nicolschi, care a murit la începutul anilor ꞌ90, nu mai zic de cei din eșalonul imediat următor, bestii de teapa lui Gheorghe Enoiu, care i-a scos cu patul pistolului dinții lui Alexandru Ivasiuc, pe care l-am cunoscut la Salcia și l-am revăzut la Stoenești, sau Nicolae Pleșiță, cel care se lăuda la televizor că l-a bătut și i-a jumulit barba lui Paul Goma, cei doi torționari putând fi trași la răspundere dacă așa ceva s-ar fi dorit, dar sistemul pseudodemocratic înstăpânit în statul român i-a protejat și le-a asigurat un trai lipsit de orice griji acestor criminali cu sânge rece care aveau să fie îngropați cu onoruri militare. Enoiu a fost un ucigaș de un sadism ieșit din comun. Bătea personal bărbați, femei, adolescenți, în timp ce coordona echipe de bătăuși ai Securității.
Printre brutele acestui sadic școlit la Moscova face o figură aparte Brânzaru. Pasajul din memoriile sale în care mitropolitul Bartolomeu Anania narează groaznicele suplicii la care a fost supus de echipa lui Brânzaru este una dintre cele mai plastice relatări ale unei bătăi pe care am citit-o, și am citit multe. Descrierea pivniței, a injectorului care seamănă cu gura iadului, percepție normală din partea unei fețe bisericești, și toată priveliștea aia dantescă, înfricoșătoare, flăcările care joacă drăcește și gealații ce-l pun pe rangă și-l bat de-l smintesc... Tabloul acesta denotă o anumită adâncime a percepției detaliilor și acea dedublare fără de care autorul nu ar reuși decât relatarea unui simplu fapt divers.
Ca o paranteză, despre acest Brânzaru (elogiat de Nicolae Doicaru pentru eficacitate: ”Când unul nu voia să vorbească, îl chemam pe huiduma de Brânzaru!”) eu am auzit și o chestie care m-a amuzat teribil. Brânzaru era fost boxer și presta pentru Securitate la fel cum făcuse și fostul campion olimpic Nicolae Linca.
Povestea pleacă de la faptul că Brânzaru, bulimic incurabil, avea o manie, un nărav al lui – la percheziții, dacă dădea peste ceva comestibil într-o cămară, într-o bucătărie, nu se sfia să bage laba și să înfulece. Se spune că la un moment dat, securiștii au descins în forță în casa unui evreu, un haham, și Brânzaru a dibuit, într-un final, pe undeva, un borcan cu niște jumări pe fund, în care evident că nu a rezistat să-și vâre degetele, halind degrabă bucățelele, fiindcă Brânzaru nu mânca, el halea. Asta spre disperarea gazdei, care i-a zis că, de fapt, în borcan erau niște prepuțuri prelevate cu prilejul unor circumcizii, moment în care torționarul s-a îngălbenit și a început să verse.
Povestea, anecdota asta mi s-a părut de un haz nebun. Mi-l și imaginez pe namila aia de Brânzaru, godzilla aia cu ochii în toate părțile, cum se năpustea fericit și înfometat în borcanul cu jumări... Oricum, e de un haz nebun chestia asta. Extraordinar tabloul, în perfectă consonanță cu faptele personajului al cărui portret i-l schițează comandorul Tudor Greceanu, erou al luptelor pentru recuperarea Basarabiei și martir al ocnei comuniste: ‹Brațe ca de gorilă, mâini ca niște cazmale, fizionomie lombroziană›”.
