Undă verde pentru forțele ucrainene! Ucraina are permisiunea de a lovi teritoriul Rusiei cu armele furnizate de Finlanda, anunță ministrul finlandez de resort. Ce spune un alt oficial de la Helsinki: "Aceasta este o luptă defensivă absolut legală!"


Undă verde pentru forțele ucrainene! Ucraina are permisiunea de a lovi teritoriul Rusiei cu armele furnizate de Finlanda, anunță ministrul finlandez de resort. Ce spune un alt oficial de la Helsinki: "Aceasta este o luptă defensivă absolut legală!"

Ucraina poate folosi armele furnizate de Finlanda pentru a lovi teritoriul Rusiei, a declarat ministrul finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, pentru Compania finlandeză de radiodifuziune. 

Finlanda nu a impus restricții asupra ajutorului său militar pentru Ucraina, a adăugat Hakkanen în interviul acordat pe 29 februarie. 

Finlanda a aprobat în februarie cel de-al 22-lea pachet de sprijin militar pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 190 de milioane de euro. Precum în cazul pachetelor de sprijin anterioare, Helsinki nu a dezvăluit, din motive de securitate, conținutul sau perioada livrării. 

Hakkanen a mai precizat că restricțiile asupra utilizării armelor au fost stabilite în principal de țările care au furnizat Ucrainei sisteme de arme cu rază lungă de acțiune.

Cu toate acestea, președintele Comisiei pentru Apărare din Parlamentul Finlandei, Jukka Kopra, membru al Parlamentului finlandez, a punctat că Ucraina ar trebui să lovească și ținte militare de pe teritoriul Rusiei, atunci când este necesar.

"În caz contrar, aceste obiective militare vor lovi partea ucraineană. Aceasta este o luptă defensivă absolut legală, pe care o poartă Ucraina. Carta ONU permite atacarea țintelor militare peste granițele terestre", a adăugat Jukka Kopra.

Pe de altă parte, ministrul finlandez de resort a menționat că, "în acest moment, țările mari care au furnizat, printre altele, sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, au, desigur, și dreptul de a specifica modul în care acestea trebuie utilizate". În acest context, Hakkanen a adăugat că Finlanda poartă constant discuții cu țările aliate cu privire la restricțiile ce au fost impuse în cazul ajutorului militar acordat Ucrainei.

Hakkanen a cerut, de asemenea, țărilor aliate să furnizeze Ucrainei mai multe rachete cu rază lungă de acțiune, inclusiv sisteme germane Taurus.

"Îndemn Germania să se gândească serios la asta. Guvernul german știe că ar fi de o importanță enormă. Dacă vor să ajute Ucraina să câștige, ar putea să le ofere", a zis Hakkanen.

De la începutul invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei, Finlanda a oferit deja 1,8 miliarde de euro, ca ajutor militar, forțelor ucrainene. (sursa: Kyiv Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.