Ungaria se opune numirii lui Mark Rutte la șefia NATO. Traian Băsescu îndeamnă România să facă la fel / „Președintele Iohannis are obligația să se bată ca acest individ să nu devină secretar general al NATO”


Ungaria se opune numirii lui Mark Rutte la șefia NATO. Traian Băsescu îndeamnă România să facă la fel / „Președintele Iohannis are obligația să se bată ca acest individ să nu devină secretar general al NATO”

Guvernul de la Budapesta a anunțat, marți, că nu îl poate susține pe olandezul Mark Rutte pentru funcția de secretar general al NATO.

„Cu siguranță nu putem susține alegerea unui om care a vrut să îngenuncheze Ungaria în poziția de secretar general al NATO”, a precizat ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto.

Ministrul se referă la criticile dure aduse de Rutte Budapestei, în chestiunea statului de drept. În 2021, el spunea chiar că Ungaria „nu mai are loc în UE”.

Rutte a reacționat după ce majoritatea Fidesz, partidul lui Viktor Orban, din Adunarea Națională a adoptat așa-numita „lege a protecției copilului”, în care s-au adăugat pasaje homofobe, care stigmatizau minoritățile sexuale. Premierul olandez a mai spus atunci că „Ungaria trebuie adusă în genunchi”.

Mark Rutte este susținut de SUA, Marea Britanie și Germania pentru a-i urma actualului secretar general al Jens Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, la conducerea NATO.

Jens Stoltenberg îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

Fostul președinte român Traian Băsescu a opinat, într-un interviu pentru Digi24, referindu-se la posibilele funcții europene sau în cadrul NATO pe care le-ar putea ocupa Klaus Iohannis după terminarea mandatului la Cotroceni, că și România ar trebui să se opună categoric preluării de către Rutte a funcției de secretar general al NATO pentru că este „un om care disprețuiește România”.

„În opinia mea funcțiile la Uniunea Europeană sunt ocupate. Dacă este de făcut ceva e de dat o bătălie împotriva lui Mark Rutte. Mark Rutte este premierul Olandei, om care disprețuiește România, asta-i părerea mea. Și președintele Iohannis are obligația să se bată ca acest individ să nu devină secretar general NATO”, a precizat Traian Băsescu. 

„România trebuie să respingă ideea cu Mark Rutte secretar general NATO. Pentru că este o funcție din care influențezi activitatea publică. În niciun caz pe cea militară. Aici sunt generalii americani care-s șefii operațiunilor. Dar imaginea publică și ceea ce poți să spui ca civil aflat în fruntea NATO este influențată de secretarul general NATO. Și România nu are nevoie de un om care a dovedit că e ostil acestei țări, de cele mai multe ori fără motiv. Asta e foarte important și o poate face din poziția de candidat anunțat, s-a autopropus, sau din poziția de șef al statului român. Deci, din punctul ăsta de vedere nu trebuie să te anunți a fi candidat ca să spui „eu, România, nu am încredere în domnul Mark Rutte”, a mai arătat Traian Băsescu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.