Despre cohortele sumbre de ucenici ai manipulării realității, aflați în slujba tiraniilor vremurilor noastre...


Despre cohortele sumbre de ucenici ai manipulării realității, aflați în slujba tiraniilor vremurilor noastre...

Cohortele de năuci moral/idioți utili nu critică și nu vor critica vreodată dictaturile, autocrațiile și tiraniile!

Ele se concentrează cu mânie parcă altoită psihiatric DOAR asupra imperfecțiunilor inerente ale democrațiilor liberale/reprezentative, doar ale arealelor libertății individuale, doar ale spațiilor dominate de drepturile naturale ale omului și de prevalența statului de drept, doar ale domeniilor bunăstării și ale libertății economice.

Atunci când sesizează fie și cel mai mic derapaj, fie și cel mai mic deficit democratic, fie și numai cel mai insignifiant dubiu de legalitate, de prosperitate, de libertate, în țările nealiniate la logica dictaturilor, păi, să te ții...! Fornăiala critică prinde atunci proporții apocaliptice! Să vă mai amintesc ce s-a dezlănțuit și se perpetuează propagandistic de când, da, din ce în ce mai imperfectele și mai infestatele corect politic democrații occidentale produc derapaje serioase...!? Nu cred că mai e cazul...! Suntem cu toții martori la retorica dictatorilor și a legiunilor propagandistice aferente. Întreaga structură a narațiunii anti-occidentale a Kremlinului cleptocrat, asasin, liberticid și mafiotic, spre exemplu, este turnată pe această structură de idei care inversează grotesc realitatea.

Dacă nu ar fi așa, dacă ceea ce afirm de atât amar de vreme și reiterez aici ar fi eronat, atunci milioane de refugiați occidentali ar migra către aceste închisori statale. Lucru care, evident, nu se întâmplă. Exodul are negreșit un sens invers: dinspre gulaguri spre spațiile libertății, fie ele și imperfecte și intoxicate neomarxist. Disperarea fugarilor nu mai ține cont de nimic! Orice alt refugiu este, fără doar și poate, de preferat temnițelor sufletului, minții și trupului, amenajate de tiraniile lumii.

Nu o să auzim, deci, vreodată nicio critică rusească la adresa tragediilor din Coreea de Nord, din China, din Iran, din Belarus sau cine știe din ce alte văgăuni autocrate. Și, nici viceversa. Niciodată! Indiferent câte cadavre au lăsat, lasă și vor lăsa regimurile criminale pe caldarâmul istoriei proprii și al istoriei mondiale.

Și, încă o precizare, apropos de critica sulfuroasă a țuțerilor tenebroși, plasați în siajul propagandistic al dictaturilor de varii spețe, la adresa ticăloasei - indubitabil! - corectitudini politice, deconstructivistă identitar și societal, care face ravagii în Occident...: nu sunt de acceptat absolut niciun fel de argumente etice, morale, legale, religioase, istorice sau de orice altă natură, venite din partea celor care, în același timp, aplaudă frenetic ticăloșia dictatorilor asasini.

Despre cohortele sumbre de ucenici ai manipulării realității, aflați în slujba tiraniilor vremurilor noastre...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.